Proba scrisă a concursului naţional de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar - titularizarea - este programată în 21 iulie, potrivit calendarului aprobat prin ordin al ministrului Educației.

ExamenFoto: Flickr/ Alex France

Conform calendarului, în 27 iulie vor fi anunțate rezultatele iniţiale, iar contestaţiile pot fi depuse în zilele de 27 şi 28 iulie.

Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi publicte în 3 august. Pe 4 august va avea loc repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei şi a candidaţilor care au participat la concursul naţional sesiunea 2021 pe posturi didactice/catedre publicate pentru angajare nedeterminată.

Înscrierile la etapele de mobilitate, transmiterea şi preluarea contestaţiilor se pot realiza şi electronic, în sistem online, iar şedinţele de repartizare se pot organiza şi desfăşura și online, conform procedurilor stabilite de inspectoratele şcolare.