Autorităţile nu iau în calcul o introducere a şcolilor la nivel naţional în scenariul roşu, în situaţia unei creşteri a numărului de îmbolnăviri de COVID-19, astfel de decizii urmând să fie luate la nivel local, în funcţie de situaţia din fiecare zonă, afirmă vicepremierul Raluca Turcan. În ceea ce priveşte dotările unităţilor de învăţământ în contextul crizei sanitare, Turcan susține că şcolile "au tot ce le trebuie” pentru lunile octombrie şi noiembrie.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Nu cred că ne apropiem la nivel naţional de o închidere a şcolilor şi o includere a tuturor şcolilor în scenariul roşu. Nu este de dorit, toate studiile arată că învăţământul cu prezenţă fizică dă rezultate mult mai bune. De aceea am lăsat la latitudinea autorităţilor locale. (..) Ar fi anapoda, oarecum, în unele localităţi în care nu ai niciun caz să introduci şcolile în scenariul roşu doar pentru că în alte localităţi ai o creştere a numărului de infectări”, a afirmat Raluca Turcan marţi seară, la B1 Tv, potrivit News.ro.

Ea a precizat că decizia Guvernului la nivel naţional este ca, în principiu, şcoala să se desfăşoare faţă în faţă cu respectarea celor două criterii - cel epidemiologic şi cel privind respectarea regulilor sanitare.

În ceea ce priveşte dotările unităţilor de învăţământ în contextul crizei sanitare, vicepremierul a susţinut că şcolile "au tot ce le trebuie” pentru lunile octombrie şi noiembrie. "Suntem în acest moment departe de scenariul din primăvară şi depinde foarte mult de cum acţionăm în perioada următoare”, a adăugat Turcan.

Ministerul Educației a anunțat marți că la nivel național 344 de școli, licee și grădinițe fac cursuri exclusiv online, cu 6 mai multe față de vineri, în timp ce 4.838 de unități de învățământ sunt în scenariul 2 - cursuri online și cursuri cu participare fizică, prin rotație.

Situația anunțată marți de Ministerul Educației:

  • 12.474 de unități de învățământ în Scenariul 1 - participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu aplicarea normelor de protecție sanitară.
  • 4.838 de unități de învățământ în Scenariul 2 - participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu.
  • 344 de unități de învățământ în Scenariul 3 - participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.