Ministrul Educaţiei Monica Anisie a anunţat joi, după o şedinţă la minister la care a participat şi vicepremierul Raluca Turcan, că de luni elevii din 7.116 şcoli merg la cursuri, în alte 2.711 va fi aplicat scenariul hibrid, iar copiii din 101 şcoli vor învăţa online, precizând că încă sunt aşteptate date din unele judeţe, informează News.ro.

La scoalaFoto: Agerpres

Conform datelor transmise News.ro şi, aşa cum rezultă şi din statistica prezentată de ministrul Educaţiei, în cele mai multe localităţi anul şcolar începe cu elevii în bănci.

Situaţii deosebite se înregistrează însă în Galaţi, unde copiii încep şcoala printre schele şi muncitori. Şi în Timiş, într-o singură şcoală, la Timişoara, copiii vor învăţa online din cauza lucrărilor de renovare neterminate. În Prahova, zece cadre didactice au cerut pensionarea anticipată, de teama îmbolnăvirii de Covid-19. Iar la Vâlcea, zece şcoli au optat pentru şcoala în sistem mixt, din cauza lipsei de spaţiu, mai relatează News.ro.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) s-a întrunit joi, de la ora 17.30, pentru a aproba scenariului de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ din Capitală, în vederea începerii anului şcolar pe 14 septembrie. Cu toate că informaţiile iniţiale indicau că 12 şcoli din Bucureşti ar fi în scenariul roşu, însemnând că toţi preşcolarii şi elevii vor participa la învăţământul online, viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a declarat pentru News.ro că 595 de şcoli din Bucureşti sunt în scenariul galben, iar cinci în cel roşu.

Care e situația în județe, conform datelor compilate de News.ro:

  • ARAD - Şapte şcoli din acest județ încep noul an şcolar în scenariul roşu
  • BACĂU - 26 de unităţi şcolare cu personalitate juridică sau structuri ale acestora încep anul şcolar în scenariul roşu
  • BIHOR - Cele mai multe unităţi şcolare încep cursurile cu elevii în clase. În 18 localităţi s-a adoptat scenariul galben. În judeţ nu există "scenarii roşii”
  • BISTRIȚA-NĂSĂUD: 77 de şcoli încep cursurile în scenariul verde, iar 29 în scenariul galben
  • BUZĂU: 97 de unităţi şcolare vor începe cursurile în scenariul galben, restul în cel verde
  • CLUJ: 317 şcoli au adoptat primul scenariu pentru începerea anului şcolar, 98 au ales scenariul mixt, iar în opt unităţi elevii vor învăţa exclusiv online
  • DÂMBOVIȚA: Peste jumătate dintre unităţile de învăţământ din judeţ deschid anul şcolar în scenariul galben. Cinci şcoli încep cursurile exclusiv online
  • DOLJ: 10 unităţi didactice încep anul şcolar în scenariul roşu. Printre acestea, mai multe licee şi şcoli postliceale
  • GALAȚI: În localitatea Surluhui, încadrată în scenariul roşu, copiii vor începe şcoala în sistem hibrid, după ce DSP a recomandat acest lucru / La Rediu, copiii vor învăţa printre schele şi muncitori, întrucât reparaţiile la unitatea şcolară nu au fost finalizate
  • HUNEDOARA: O şcoală din judeţ va începe cursurile în scenariul roşu / 65 de unităţi de învăţământ deschid anul şcolar în scenariul verde şi 56 în cel galben
  • MUREȘ: Două unităţi şcolare vor începe cursurile exclusiv online, conform scenariului roşu; 35 după cel galben şi 148 după cel verde
  • PRAHOVA: Peste 60% dintre unităţile de învăţământ deschid anul şcolar cu elevii în bănci / Zece cadre didactice au cerut pensionarea anticipată, de teama îmbolnăvirii
  • OLT: 48 de unităţi şcolare sau structuri ale acestora, în scenariul galben; restul vor începe cursurile cu elevii în clase
  • SIBIU: 12 unităţi de învăţământ au adoptat scenariul roşu pentru începerea anului şcolar, inclusv trei licee din Sibiu, deşi municipiul nu este în zona roşie
  • SUCEAVA: Trei unităţi de învăţământ vor deschide anul şcolar în scenariul roşu, iar peste 180 în cel galben. Restul vor funcţiona după scenariul verde
  • TELEORMAN: Nouă unităţi de învăţământ, încadrate în scenariul roşu pentru deschiderea anului şcolar. Cele mai multe şcoli funcţionează în scenariul verde
  • TIMIȘ: O unitate de învăţământ din Timişoara, singura din judeţ care începe anul şcolar online, din cauza unor lucrări / 251 de unităţi de învăţământ vor funcţiona în scenariul galben, restul în cel verde
  • VÂLCEA: Zece unităţi de învăţământ care sunt situate în localităţi cu rată mică de infectare şi s-ar fi încadrat în scenariul verde au optat pentru şcoala în sistem mixt, din cauza lipsei de spaţiu

Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori:

  • Scenariul 1 - verde - rata incindenței mai mică de 1 la mia de locuitori.
  • Scenariul 2 - galben - scenariu hibrid - rata incidenței între 1 până la 3 la mia de locuitori.
  • Scenariul 3 - roșu - școală online - rata incidenței mai mare de 3 la mia de locuitori.

Cele 3 scenarii pentru începerea școlii:

  • Scenariul verde - desfășurarea cursurilor cu prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice
  • Scenariul galben - desfășurarea cursurilor cu prezența fizică parțială a elevilor și a cadrelor didactice și online parțial; excepție fac clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a, care participă la cursuri zilnic cu prezență fizică (v. scenariul verde).
  • Scenariul roșu - desfășurarea cursurilor exclusiv online

Citește și: