Recomandările privind începerea anului universitar în condiţiile pandemiei de COVID-19 au fost publicate de Ministerul Educației fără o consultare prealabilă a beneficiarilor principali ai învăţământului superior, spune Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), care acuză lipsa vădită de previzibilitate şi predictibilitate pentru începerea noului an universitar.

Studentii la cursFoto: Aristoteles Workshop

Studenții afirmă că, deși normele sanitare sunt exclusiv în sarcina specialiștilor, modul în care acestea pot fi implementate în mediul universitar, precum și identificarea situației reale din universități pot fi definite doar ulterior consultării tuturor celor implicați.

Ei consideră că în anumite cazuri recomandările Ministerului Educației sunt prea generale și insuficiente și că se impune de urgență realizarea unei consultări cu studenții pentru a fi decis scenariul în care va începe noul an universitar, în mai puțin de două săptămâni.

Astfel, prin prisma recomandărilor existente, Senatul universitar stabilește aplicarea unuia dintre cele 3 scenarii existente "cu 7 zile înainte de data începerii cursurilor universitare, în funcție de situația epidemiologică, de particularitățile locale, de infrastructura și resursele umane ale fiecărei instituții de învățământ superior în parte". ANOSR spune că "o singură săptămână înainte de începerea anului universitar este o perioadă absolut derizorie pentru a pretinde pregătirea studenților pentru noul an universitar". "Inerent, studenții trebuie să se deplaseze sau nu în centrul universitar, trebuie să fie prezenți la procedurile de cazare sau să caute singuri un loc de cazare, iar toate aceste activități necesită printre altele și timp suficient pentru a evita aglomerarea bruscă a centrelor universitare, cât și aglomerarea mijloacelor de transport către centrele universitare".

Ei cer adoptarea unei decizii și publicarea acesteia cu minimum 14 zile înainte de începerea anului universitar, după o consultare de urgență cu comunitatea universitară, astfel încât să fie diminuată posibilitatea periclitării actului didactic.

Potrivit studenților, un alt aspect problematic al reglementărilor publicate reprezintă absența unor recomandări pentru situația studenților cazați în campusurile universitare, în momentul apariției a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2. Astfel, atunci când acestea vor proveni din formații de studiu diferite, se va suspenda procesul didactic pentru o perioadă de 14 zile de la data confirmării ultimului caz, la nivelul întregii instituții, în urma unei anchete epidemiologice. Însă, în mod corelativ, era necesar a se specifica și modalitatea-cadru în care va fi operaționalizată cazarea în spațiile universității în această perioadă de suspendare, afirmă studenții.

"În același timp, spre deosebire de învățământul preuniversitar unde reglementarea suspendării activității față în față pentru întreaga unitate își găsește rațiunea în regula unui singur imobil cu curțile interioare, la nivelul învățământului superior credem că ar trebui ca suspendarea să vizeze în primul rând clădirea în care a participat studentul depistat și doar în cazuri grave să se pună în discuție suspendarea activității întregii instituții, sub relevanța dacă universitatea a ales scenariile 1 sau 2", atrage atenția ANOSR.

Studenții mai spun că sunt absolut necesare explicații concrete din partea universităților despre modul în care va fi organizată izolarea celor diagnosticați pozitiv, spațiile dedicate și personalul responsabil.

Ei atrag atenția că dacă universitățile nu vor gestiona constant numărul de cazuri și nu vor respecta măsurile necesare, există probabilitatea foarte mare ca multiple instituții de învățământ superior să își suspende activitatea în scurt timp de la începerea anului universitar, în situația în care aceasta implică și o componentă fizică. "Este nevoie ca studenții să aibă posibilitatea de a-și găsi cazare și de a se deplasa în condiții sigure în centrul universitar, cu garanții măcar pe o anumită perioadă. Universitățile ar trebui să evalueze realist situația astfel încât să nu se afle în situația de a suspenda iminent și la nivel de ansamblu activitățile față în față imediat după începerea anului universitar".