USR: Comisia de apărare din Senat a eliminat prevederea ce limita exercitarea funcţiei de rector la două mandate

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 14 iulie 2020, 20:34 Actualitate | Educatie


Vlad Alexandrescu
Foto: Facebook - Vlad Alexandrescu
Comisia de apărare din Senat, co-raportoare la proiectul de lege care modifică Legea Educaţiei Naţionale în ceea ce priveşte învăţământul militar, a aprobat marţi eliminarea prevederii care limita exercitarea funcţiei de rector la două mandate complete, a anunţat USR, care a precizat că s-a opus acestui demers, potrivit Agerpres.

Comisia de apărare din Senat este co-raportoare la proiectul de lege de aprobare a OUG 79/2020.

Potrivit unui comunicat de presă al USR, măsura a fost adoptată prin votul majorităţii senatorilor PSD şi PNL, la propunerea social-democratului Tit-Liviu Brăiloiu.

USR susţine că nu este pentru prima dată când "partidele aparţinând vechii clase politice şi 'frăţia rectorilor' încearcă modificarea Legii Educaţiei Naţionale în sensul feudalizării învăţământului universitar".

"Liviu Pop, care voise încă de la şedinţa Comisiei de învăţământ să depună acest amendament, dar nu găsise înţelegerea unor membri ai comisiei, a profitat de 'serviciul' colegului său de partid şi a cerut votul favorabil şi în Comisia de învăţământ, unde s-a reîntors propunerea. Cu votul PSD (cu excepţia Ecaterinei Andronescu) şi al PNL, în ciuda împotrivirii USR, propunerea a fost adoptată. Menţionez că, venind abia la Senat, amendamentul nu a trecut prin votul Camerei Deputaţilor, deci bicameralismul nu a fost respectat. Dacă legea va fi adoptată de Senat, Cameră decizională, rectorii nu vor mai fi limitaţi în mandatele lor. Vor putea candida la câte un nou mandat pentru tot restul carierei lor", a afirmat senatorul USR Vlad Alexandrescu, citat în comunicat.

USR aminteşte că a depus în actuala legislatură două proiecte de lege de democratizare şi creştere a integrităţii şi transparenţei academice, inclusiv prin limitarea la două a mandatelor rectorilor.

"Primul proiect a fost respins în iunie 2019, primind doar voturile parlamentarilor USR şi UDMR. Al doilea proiect a fost depus în februarie 2020 şi se află încă în procedură parlamentară", conform comunicatului.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2851 vizualizari

  • +12 (16 voturi)    
    Două mandate ar trebui să ajungă oricui (Marţi, 14 iulie 2020, 20:40)

    mr_mojo [utilizator]

    Ar trebui la stat să fie regul celor două mandate. După care alții.

    Oamenii din posturi de conducere și chiloții trebuie schimbați des din aceleași motive.
    • +1 (7 voturi)    
      Da, altii, ca in politica (Marţi, 14 iulie 2020, 23:00)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui mr_mojo

      Intai tatal, apoi mama, apoi varul, apoi baiatul, apoi fata, apoi nepotul, apoi nepoata, apoi incep nesimtirile cu vecini, soferi si amante.

      Cam asa stiu ei sa implementeze "si altii" cand e vorba de posturi. Se tine totul in famiGlie
  • +11 (15 voturi)    
    hai ca se pot da nume (Marţi, 14 iulie 2020, 20:59)

    buha [utilizator]

    comisia e cam abstract, cine din comisie a votat pentru eliminarea limitei de doua mandate? cu nume, prenume si partid
    • +4 (4 voturi)    
      Unde și-au luat doctoratele? (Miercuri, 15 iulie 2020, 8:42)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui buha

      Drept mulțumire pentru falsele doctorate îl păstrează pe d-l rector.Este băiat bun și mai sunt care vor doctorate.
  • +9 (11 voturi)    
    Si orice functie pesedizabila (Marţi, 14 iulie 2020, 21:55)

    ipolitic [utilizator]

    fara numar, fara numar...
    Nu inteleg de ce nu s-ar putea mosteni? Titlul de baron PSD se mosteneste, daca nu prin filiatie, macar prin filiala.
  • +4 (6 voturi)    
    Andronescu nu a votat pt ca a pierdut rectoratul (Marţi, 14 iulie 2020, 22:00)

    Gryphus [utilizator]

    Cu votul PSD (cu excepţia Ecaterinei Andronescu)


    Ea tocmai a pierdut alegerile la POLI, de aia nu a votat
  • +6 (6 voturi)    
    mafia rectorilor (Miercuri, 15 iulie 2020, 7:15)

    anonim3 [utilizator]

    Consiliul National al Rectorilor este constant unul dintre factorii de blocaj pentru progresul invatamantului din Romania. Iar in Parlament, capetele acestei hidre sunt Sorin Campeanu (acum PNL, fost umanist de-al lui Voiculescu, apoi Pro Romania), Mihnea Costoiu (PSD, rectorul fara doctorat) si Marilen Pirtea (PNL).
  • +4 (4 voturi)    
    analfabetii! (Miercuri, 15 iulie 2020, 9:50)

    oftamcutotii [utilizator]

    Ultimele trei decenii din istoria patriei au aratat caracterul nociv al intelegerilor PSD-PNL, ceea ce lasa in umbra indoielii si decizia de a permite prelungirea la nesfarsit a mandatelor oricarui rector. Stim ca unii dintre ei sunt de neinlocuit pentru scolile de diplome si doctorate false, care aduc, inca, multi bani nemeritati diversilor indivizi din tara asta. Nu putem continua asa, pentru ca anulam sansele tarii la progres. Romania trebuie reconstruita, ceea ce se va intampla indiferent de vointa unora. Trebuie doar sa avem rabdare!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by