Primele rezultate ale sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat 2020 vor fi publicate vineri, până la ora 12.00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.

Rezultate bacalaureatFoto: AGERPRES

Contestaţiile pot fi depuse tot vineri, între orele 14.00 - 19.00, iar duminică vor fi anunţate rezultatele finale.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6.

Potrivit Ministerului Educaţiei, la etapa specială a examenului de Bacalaureat s-au înscris 141 de absolvenţi ai clasei a XII-a.

Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2020, pentru candidaţii care nu au participat la prima sesiune din motive medicale, a început luni cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, candidații au susținut proba scrisă obligatorie a profilului: Matematică sau Istorie, miercuri, proba la alegere a profilului şi specializării, iar joi, proba la Limba și literatura maternă.

Conform situaţiilor transmise de către inspectoratele şcolare, în 9 judeţe (Alba, Arad, Călăraşi, Dâmboviţa, Ilfov, Neamţ, Sălaj, Teleorman şi Timiş) nu s-au consemnat situaţii care să determine organizarea probelor scrise aferente acestei etape speciale.