Peste 100 de părinți din Timișoara stau cu tot cu copii la o coadă uriașă încă de la prima oră, în fața Serviciului Creșe al primăriei, pentru că de miercuri se preiau dosarele de înscriere pentru anul școlar 2020-2021. Intră câte doi și sunt puține ghișee deschise, scrie tion.ro.

inscrierea la cresă, la TimisoaraFoto: tion.ro

„Suntem 100 și ceva de oameni în fața sediului agenției de creșe. De la 8.30 până la 10 au intrat vreo 20”, a spus un timișorean.

Oamenii spun că funcționarii care preiau dosarele se mișcă destul de încet și că trebuie să stea zeci de minute în fața clădirii. În plus, sunt foarte puține locuri - aproape 200.

„De ce nu s-a putut face online? Este incredibil că suntem în 2020 și nu sunt în stare să pună la punct o chestie să depunem niște documente online. În plină pandemie noi stăm la coadă înghesuiți pe un trotuar”, a afirmat un alt părinte.

De ce nu se poate face această operațiune online în condițiile în care mai toate serviciile publice au încercat să se mute în online pe timpul pandemiei? Pentru că este nevoie de ștampile.

„Suntem trei persoane, cu mine, care ne ocupăm de preluarea datelor. Ei au făcut o listă la prima oră pe care noi am preluat-o, s-au înscris fiecare în ordinea în care au venit. Am cronometrat, durează 7-8 minute un dosar de persoană. Noi trebuie să punem ștampila conform cu originalul, și certificatele și buletinele. Așa a fost în fiecare an la preluare. Confruntăm documentele, îl înregistrăm, îl are complet și nu mai vine, afișăm direct rezultatele”, a afirmat Gabriela Crăciun, șefa Serviciului Creșe Timișoara.

Dosarele se preiau în perioada 1 – 31 iulie. E nevoie de cerere tip de înscriere, dosar plic, copii ale actelor de identitate, adeverințe de la locul de muncă și medicul de familie, copie după certificat de naștere al copilului. Dosarul va fi preluat și înregistrat doar dacă este complet, scrie pe site-ul serviciului. Evaluarea acestora se face până în 7 august, iar în 10 august vor fi făcute publice rezultatele.