Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a declarat marţi că examenele de titularizare vor fi reluate la finalul stării de alertă, însă cele pentru definitivat vor avea loc în luna iulie.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Examenul de titularizare a fost suspendat până la momentul încetării stării de alertă. Cadrul legal impunea Ministerului Educaţiei să ia această măsură. După cum bine se ştie, prin Legea 55 a fost introdus de grupul parlamentar PSD un articol, articolul 27 alineatul 3, prin care s-a impus autorităţii publice sau instituţiei publice să nu mai poate organiza niciun fel de concurs. Asta a însemnat să suspendăm acest examen de titularizare pentru profesori şi imediat ce va înceta starea de alertă şi vom avea posibilitatea susţinerii acestui examen, o să îl susţinem. Aş vrea însă să spun cadrelor didactice că examenul pentru definitivare în învăţământ rămâne valabil şi se va susţine în data de 22 iulie. Este important, profesorii trebuie să ştie că vom continua cu examenul pentru definitivat şi examenele pentru gradele didactice", a declarat Monica Anisie la Realitatea Plus.