Asociația Școlilor Particulare: Hotărârea de a nu deschide grădiniƫele şi şcolile până în septembrie va duce la închiderea învățământului particular în România

de Catiușa Ivanov     HotNews.ro
Miercuri, 29 aprilie 2020, 15:53 Actualitate | Educatie


Elevi
Foto: Hotnews
Hotărârea de a nu deschide grădiniƫele şi şcolile până în luna septembrie va conduce la închiderea învățământului particular în România, se arată într-un memoriu transmis de Federaƫia Montessori România și Asociația Școlilor Particulare din România președintelui Klaus Iohannis și premierului Ludovic Orban. Organizațiile cer sprijin financiar de la Guvern și scutirea de taxe și impozite pe perioada crizei.

În unitățile particulare de învățământ sunt școlarizați 150.000 elevi/preșcolari, iar în situația în care acestea se închid, copiii trebuie școlarizați în unitățile de stat, impactul bugetar fiind de minim 2.500.000.000 lei/an, aproximativ 0,3% din PIB-ul României pentru anul 2020, atrag atenția organizațiile.

”Toate unitățile particulare de învățământ care școlarizează în sistemul tradițional sau în sistemul Montessori au fost şi sunt susƫinute în mare parte din fonduri proprii, putem spune că hotărârea de a nu deschide grădiniƫele şi şcolile până în luna septembrie va conduce la închiderea învățământului particular în România. Vă rugăm să luaƫi în considerare faptul că zeci de mii de copii din grădiniƫele şi şcolile particulare nu vor avea unde să se întoarcă din toamnă. (...) Vă rugăm să ne sprijiniƫi financiar prin achitarea obligaƫiilor salariale, a chiriilor pentru spaƫiile în care ne desfăşurăm activitatea, scutirea de la plata taxelor şi impozitelor aferente acestei perioade, până la reluarea activităƫii, negocierea cu unităƫile bancare din Romania pentru acordarea capitalului de lucru. Fără acest sprijin condamnați la moarte învățământul particular și alternativa educațională Montessori”, se arată în memoriu.

Închiderea activității pe o perioadă lungă de timp, respectiv până în toamnă, va duce la privarea instituțiilor particulare de cea mai importanta sursă de venit, pentru marea majoritate a instituƫiilor fiind chiar singura sursă de venit, deoarece părinții nu vor fi de acord și/sau se vor afla în imposibilitatea de a mai plăti taxele de școlarizare, unul dintre părinți fiind obligat să rămână acasă cu copilul sau copiii, se mai arată în memoriu.

În unitățile particulare de învățământ sunt angajați aproximativ 20.000 de cadre didactice și nedidactice care își pierd postul în această perioadă în condițiile în care investiția în formarea acestora a fost imensă, mai atrag atenția cele două organizații.

”Vă precizăm faptul că formarea personalului pentru educația Montessori este foarte scumpă, căteva zeci de mii de euro pentru un educator, și necesită foarte mult timp, între unul și doi ani şi jumătate, în funcție de programa cursului. De asemenea, toate unităƫile particulare de învăƫământ investesc permanent în formarea personalului”, se mai arată în document.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3549 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    invatati la stat :) (Miercuri, 29 aprilie 2020, 15:55)

    leeloo2 [utilizator]

    lol
  • 0 (6 voturi)    
    Nu neaparat (Miercuri, 29 aprilie 2020, 16:05)

    Marionete [utilizator]

    Scolile si gradinitele particulare ar trebui sa beneficieze de autonomie. Nu merg pe banii statului, nu isi desfasoara activitatea in spatiile statului ci sunt entitati particulare. Statul nu poate decide sa le inchida cand se termina starea de urgenta caci nu are cum sa intervina in relatia legala dintre doi particulari.

    Daca insa are loc o imbolnavire, evident institutiile particulare, sa isi asume raspunderea completa. Fireste, nu statul este cel care trebuie sa se implice ci parintele. Statul nu e parte a acestui acord. Deci: sa fie libere sa decida ce doresc, in cunostinta de cauza. In plus, daca un educator sau profesor se imbolnaveste din institutie, sa o dea in judecata pentru despagubiri sau, daca nu doreste sa se expuna riscului, sa fie liber sa isi dea demisia si institutia sa isi gaseasca pe altcineva dispus la riscul respectiv. Fiecare sa decida si sa isi asume consecinta deciziei.
    • +1 (7 voturi)    
      Ba tocmai, ca functioneaza pe banii statului (Miercuri, 29 aprilie 2020, 17:13)

      D-or [utilizator] i-a raspuns lui Marionete

      Adica, eu, pe banii mei, din taxe si impozite, ii sustin afacerea unuia si platesc ca plozii pregatiti in sandramaua lui sa aiba profesori mai buni decit copiii mei. E corect?

      Cind nu vor mai primi de la stat acel cost/elev egal cu cel din scolile de stat, sa aiba dreptul sa se numeasca "privati".

      Am calculat ca de la un anumit numar de elevi, cam 200 de elevi, statul acopera practic toate costurile de functionare, iar taxele de scolarizare percepute sunt direct profit pentru "privati".
  • +4 (6 voturi)    
    sanatosi sa fim (Miercuri, 29 aprilie 2020, 16:09)

    baronulmunchausen [utilizator]

    O data pt deschiderea scolilor nu depinde de directori, parinti sau elevi. Nici macar de minister. Depinde de evolutia infectarilor la noi in tara. Nu mai puneti interesul financiar al scolilor particulare inaintea sanatatii copiilor si a familiilor.
    Elevi=Clienti
    Parinti=Finantatori
  • +3 (9 voturi)    
    "Invatamint Particular", dar pe banii statului (Miercuri, 29 aprilie 2020, 16:14)

    D-or [utilizator]

    Atit timp cit statul plateste acelasi cost/elev atit in unitatile proprii, cit si in unitatile "private", utilizarea termenului de " particular" nu-si are sensul.

    Chiar, ar trebui gasit un termen distinctiv - diferit de "privat" sau "particular" - pentru toate serviciile si produsele furnizate cu subventii/compensatii de la stat sau avind ca unic sau principal client statul, pentru a nu se crea confuzii sau pentru a nu se atribui o aura nemeritata.

    Pentru acestia ar trebui utilizati termeni mai adecvati, dupa caz, precum: baieti destepti, profitori, speculanti, capuse.
  • +4 (8 voturi)    
    Business (Miercuri, 29 aprilie 2020, 16:18)

    Kato01 [utilizator]

    Business fara risc nu exista. Oricum multe au in contract sa se platesca tot anul. Asa ca nu mi se pare chiar o categorie de compatimit... sunt alti mult mai afectati.
  • 0 (2 voturi)    
    pe voi chiar nu va inteleg... (Miercuri, 29 aprilie 2020, 17:02)

    bogdan1477 [utilizator]

    Da' de ce nu se pot face lectiile alea online? La stat pot intelege ca unii nu au net, altii nu au calculator, etc. Da' la privat? Se presupune ca cine are bani de invatamant privat are bani si de o tableta si un abonament de net. Si atunci de ce nu se poate? De ce trebuie inchis invatamantul particular? Aaaa, ca nu pot ambii parinti sa mearga la munca, asta e, asha se intapla si la restul poporului. Dar asta nu inseamna ca nu se pot tine ore online.
  • +1 (3 voturi)    
    Imbarbatati-va! (Miercuri, 29 aprilie 2020, 17:20)

    Mihail. [utilizator]

    O sa invatati si voi sa traiti precum saracii, nu-i nicio tragedie.
  • +6 (6 voturi)    
    Cine seamana vant... (Miercuri, 29 aprilie 2020, 17:24)

    RobertRO [utilizator]

    Am avut copilul timp de patru ani scolari in sistemul privat de invatamant, si am de gand sa merg mai departe tot in privat.
    Sunt anumite aspecte superioare ale invatamantului particular, in comparatie cu cel de stat, care m-au convins sa imi asum cheltuiala aferenta (o suma mai mult decat consistenta).

    Din pacate insa, situatia grea prin care trece acum invatamantul particular este, intr-o anumita masura, si o consecinta a rapacitatii acestuia. Si spun acest lucru din prisma experientei cu doua gradinite private diferite.

    Nu este un secret pentru nimeni ca sistemul de invatamant particular este, mai inainte de toate, un business. Iar cum cererea depaseste oferta, este un business care, cu un management rezonabil, merge foarte bine.
    Din pacate, m-am intalnit si cu situatii in care s-a facut rabat in ceea ce priveste excelenta educationala sau binele copilului, in urmarirea scopului principal: maximizarea profitului.

    Situatia de urgenta prin care trecem a demonstrat si invatamantului privat ca nimic nu este etern. Si ca, daca ar fi urmarit interesul copiilor si al parintilor cu o mai mare dedicatie decat profitul, ar fi trecut semnificativ mai usor prin perioada actuala.
    Dar, atunci cand ai fost total inflexibil din punct de vedere financiar, nu te poti astepta ca parintii sa dea dovada de solidaritate si sa fie de acord sa plateasca (chiar si partial) in perioada de inactivitate.
    • 0 (4 voturi)    
      Este corecta finantarea de la stat a privatilor? (Miercuri, 29 aprilie 2020, 18:03)

      D-or [utilizator] i-a raspuns lui RobertRO

      Este corect ca din impozitele unui amarit de la tara care nu-si poate sustine copilul sa termine citeva clase sa fie finantat sistemul "privat" de invatamint?

      Este corect ca acesti "privati" sa ceara si de la parinti zeci de mii de euro pe an, cind de fapt statul le acopera toate costurile?

      Cred ca nici parintii bogati nu se simt bine in unitati finantate de fapt de cei saraci.

      Aceeasi intrebare trebuie pusa si in cazul sanatatii "private" si a tuturor celor care traiesc de pe urma compensatiilor si afacerilor cu statul.

      Daca oricum statul (adica eu, noi) plateste tot, de ce nu preia intreaga afacere, fara sa mai sustina si imbogatirea "intreprinzatorilor"?
  • 0 (0 voturi)    
    pentru ce? (Joi, 30 aprilie 2020, 12:43)

    Bukowski [utilizator]

    Nu au redus taxele lunare scolare pentru perioada de semiactivitate, desi toti parintii sunt afectati intr-un fel sau altul.
    Li s-au diminuat cheltuielile cu personal si materiale, veniturile le-au ramas intacte, acum vor bani si de la Guvern? tripla nesimtire


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by