Decizie CNATDCU în cazul primarului sectorului 3 Robert Negoiţă, la aproape 4 ani de la sesizarea de plagiat: Trebuie completată cu sursele bibliografice din care ar fi copiat. În caz contrar, poate fi declarată neadmisibilă

de Redactia     HotNews.ro
Miercuri, 29 aprilie 2020, 7:29 Actualitate | Educatie


Robert Negoita
Foto: Facebook
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în cazul acuzaţiilor de plagiat la adresa primarului sectorului 3, Robert Negoiţă, că sesizarea, depusă în urmă cu aproape patru ani, trebuie completată cu sursele bibliografice din care acesta ar fi copiat, precum şi cu documente netransmise de Academia de Poliţie, în caz contrar putând fi declarată neadmisibilă, scrie News.ro.

”Consiliul General al CNATDCU a validat în şedinţa de vot electronic din perioada 27.03 2020 - 30.03.2020, conform procesului verbal al şedinţei înregistrat la MEC cu nr. 28762/30.03.2020, cu 33 voturi ”pentru„ şi 4 voturi ”abţinere”, din totalul de 50 membri, rezoluţia de completare de către partea reclamantă a sesizării cu extrase din sursele bibliografice din care se afirmă că s-a plagiat şi care sunt lipsă la dosarul sesizării, precum şi documentele netransmise de Academia de Poliţie ”Al. I. Cuza” din Bucureşti pentru sesizarea de plagiat înregistrată la UEFISCDI cu nr.1404/13.06.2016 şi respectiv la Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu nr.16.177/I/15.06.2016, pe numele domnului Negoiţă I. Robert Sorin, pentru teza de doctorat cu titlul "Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social" , susţinută la Academia de Poliţie ”Al. I. Cuza” din Bucureşti. În cazul în care nu se transmit aceste documente solicitate prin prezenta decizie, sesizarea în cauză se poate declara ca fiind neadmisibilă”, se arată în decizia datată 1 aprilie 2020, semnată de academicianul Ioan Aurel Pop, în calitate de preşedinte al Consiliului General al CNATDCU.

Decizia invocă Ordinul 3482/2016, deşi în momentul depunerii sesizării Ministerul Educaţiei a consemnat că acesta este conformă cu prevederile ordinului.

Teza care i-a adus lui Robert Negoiţă titlul de doctor în Ştiinţe Juridice este plagiată de la prima până la ultima frază, fiind copiată integral din surse care sunt disponibile, majoritatea, pe internet, scria jurnalista Emilia Şercan într-un articol publicat pe 30 mai 2016 în PressOne. Ea a prezentat, în facsimil, lucrarea lui Negoiţă şi textele din care acesta a copiat - articole de presă apărute pe diverse site-uri, analize economice semnate, printre alţii, de economistul american Nouriel Roubini şi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu sau chiar referate şcolare.

Teza de doctorat a lui Robert Negoiţă, intitulată "Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social", deşi abordează un subiect pur economic, a fost susţinută la Facultatea de Drept a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".

Sesizarea depusă la CNATDCU invoca articolul din PressOne, indicând şi un link la care erau centralizate toate documentele doveditoare.

În iulie 2016, Daniel Torje, rector al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", declara pentru News.ro că în Comisia de etică a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" s-a constatat că lucrarea de doctorat a primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, este un plagiat şi a cerut Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) să îi retragă titlul de doctor.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, declara atunci că nu regretă dacă îi va fi retras titlul de doctor, ci faptul că s-a lăsat tentat, în trecut, de "moda" titlurilor academice, fiind un episod pe care şi-l asumă şi din care a învăţat o lecţie importantă: singurele realizări notabile sunt cele construite pe o bază sănătoasă. El susţinea că şi-a asumat acest principiu în calitate de primar, dar, din păcate, nu l-a avut în vedere din perspectivă academică.

În august 2016, Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar penal privind un posibil plagiat al lui Negoiţă, cauza fiind preluată de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Jurnalista Emilia Şercan anunţa recent că dosarul a fost închis de Parchetul General, pentru că faptele s-au prescris.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3203 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    De râsul lumii. (Miercuri, 29 aprilie 2020, 8:28)

    asavreau [utilizator]

    Negoiță a recunoscut că a plagiat,că a luat doctoratul că așa era moda și a vrut să renunțe,dar nu i sa aprobat.Cum să nu furi în România,dacă sunt instituții care te obligă să furi și nu vor să accepte să restitui ce ai furat.Vorbesc de CNATDCU.Negoiță,Ponta și alții ca ei obțin ilegal niște bani de la bugetul de stat perntru-că sunt doctori(în ilegalități).Ce interes are CNATDU să încurajeze furtul din bugetul de stat?
  • 0 (0 voturi)    
    Hehehe, ce ani de glorie si catuse! (Miercuri, 29 aprilie 2020, 8:55)

    newlook [utilizator]

    "...acum patru ani..." (vad ca tot apar articole despre achitari ce privesc anchete de acum 4 ani)

    Hehehe, ce ani de glorie si catuse! Erau anii in care Portocala care "paradea la populatie" era "Cea mai eficenta sectie a DNA...", delatiunea si turnatoria erau patriotice si DNA le stia pe toate si-i aresta pe toti, pe baza de "abuz in serviciu" (a se citi, dispozitia procurorului de dimineata)...

    hehehe, dar lasa ca poporului i-au placut anii aia. Ce frumos murea capra vecinului cu vecin cu tot !
    Nenorocirile ulterioare aduse de Apocalipsa cresterii bunastarii, a veniturilor si pensiilor au fost corect sanctionate de poporul iubitor de catuse si caluse, talibanii din estul Europei, sparanghelii teutonilor!

    Sa fie cum au votat, sa li se dea cat mai multe catuse si caluse...mancare, nu atat de multa ca se ridica impotriva DNA !
  • +2 (2 voturi)    
    Super (Miercuri, 29 aprilie 2020, 8:58)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Deci sa inteleg ca daca scrie sursele, nu conteaza ca e plagiat. Cu alte cuvinte nu plagierea e problema, ci faptul ca nu a zis de unde.

    Asta-mi aminteste de stirea de pe Hotnews de acum cateva zile cu un cal furat. Politia a pus problema nu ca a fost furat calul,. ci ca a fost furat fara declaratie pe proprie raspundere cand au iesit hotii din casa.

    Sau tergiversarile astea fara motiv pana la prescriere...

    Este fenomenala justitia la noi.
  • +1 (1 vot)    
    Doctorat? (Miercuri, 29 aprilie 2020, 10:53)

    D.M.A.Gogu [utilizator]

    Inteleg gresit, sau prin decizia luata de CNATDCU tocmai s-a stabilit un nou standard al tezelor de doctorat in Romania? Umpli un numar de pagini copiind de unde vei dori, eventaul dai tetului o forma cat de cat coerenta si daca mai si spui de unde ai copiat porti cu mandrie titlul stiintific de doctor.

    Ar fi o jignire la adresa numerosilor cercetatori care au elaborat o teza in mod onest, printr-o munca de cercetare asidua, desfasurata de-a lungul a patru ani. In varianta copy-pase, numarul de ani nu se schimba. iti ia putin timp sa aduni textele, sa le pui in pagina, si astepti 4 ani ca procesele sa se inchida prin prescriere si ai titlul de doctor. Felicitari! /s
  • +1 (1 vot)    
    dd (Miercuri, 29 aprilie 2020, 14:33)

    Andreescu Claudia [anonim]

    Felicitări pentru tipul ăsta de investiții în sănătatea și siguranța cetățenilor!
  • +1 (1 vot)    
    vv (Miercuri, 29 aprilie 2020, 14:35)

    Horia Ungureanu [anonim]

    Ma bucur că utilizați tehnologie de ultima generatie. Abia astept sa anuntati instalarea CT ului pentru depistarea Covid


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by