Patriarhia Română: Obligativitatea educaţiei sexuale, un atentat asupra inocenței copiilor

de A.O.     HotNews.ro
Luni, 27 aprilie 2020, 12:17 Actualitate | Educatie


Patriarhia Romana
Foto: basilica.ro
​​Patriarhia Română susține că orele de educație pentru sănătate, inclusiv de educație sexuală pentru copii, ar trebui să fie opționale, potrivit basilica.ro. ”Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață”, arată Patriarhia Română într-un document trimis către Președintele României, Primul-ministru și Ministrul Educației și Cercetării.

În document, se aduce în discuție și situația acestei discipline, iar Patriarhia arată că în unele țări europene educația sexuală este organizată în cadrul altor discipline școlare, în timp ce în altele chiar dacă e disciplină distinctă nu are caracter obligatoriu.

Propunerea vine după ce la începutul lunii aprilie preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede obligativitatea organizării în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, a unor programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.

Ce susține Patriarhia Română:

  • Constituția României prevede: „părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine” (art. 29, alin. 6); de asemenea, „libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale” (art. 29, alin. 1); așadar, nu există niciun temei obiectiv pentru ca Statul să impună un model ideologic în educația copiilor, peste acordul și convingerile părinților.

  • Totodată, în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului se arată: „părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor” (art. 51, alin. 2).

  • Conform Legii educației naționale nr. 1/2011, „educația și formarea profesională a copiilor, a tinerilor și a adulților au ca finalitate principală formarea competențelor, înțelese ca ansamblu multifuncțional și transferabil de cunoștințe, deprinderi/abilități și aptitudini, necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viață, conform intereselor și aspirațiilor fiecăruia și dorinței de a învăța pe tot parcursul vieții” (art. 4); așadar, finalitatea nu este conectarea minții elevilor la ideologii invariabil nocive, fapt probat constant în istoria contemporană a umanității.

  • Potrivit art. 65, alin. 4 și 5 din Legea educației naționale nr. 1/2011, „Planurile-cadru şi programele şcolare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii din învăţământul preuniversitar sunt elaborate de către instituţiile şi organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Curriculumul la decizia şcolii se constituie atât din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local, cât şi din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în urma consultării elevilor, părinţilor şi pe baza resurselor disponibile, stabileşte curriculumul la decizia şcolii.” Așadar, Planurile-cadru și programele școlare sunt elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării, nu prin lege adoptată de Parlamentul României.

  • În planul curriculumului școlar formal, responsabilitățile educaționale nu pot fi atribuite decât personalului didactic, certificat în acest sens.

  • Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață. În acest sens, mai multe studii realizate în diferite țări au demonstrat că o astfel de abordare a educației copiilor a avut ca urmare începerea vieții sexuale mai devreme, cu implicațiile de rigoare, fără vreo îmbunătățire în plan social. Spre exemplu, analiza intitulată Re-examinarea dovezilor: Educația sexuală completă în școli în Statele Unite ale Americii, realizată în anul 2019, de Institutul pentru Cercetare și Evaluare, din Statele Unite ale Americii, organizație independentă cu peste 25 de ani de experiență în evaluarea programelor de acest tip, arată că programele de educație sexuală în școlile publice nu sunt eficiente, iar unele au dus chiar la creșterea ratei sarcinilor la adolescență, la reducerea vârstei debutului sexual, precum și la comportamente sexuale riscante. Concluzia cercetării este că astfel de programe sunt mai degrabă „de îndoctrinare sexuală” decât „de educație”.

  • În unele state ale Uniunii Europene, educația sexuală este organizată în cadrul altor discipline școlare (Austria, Grecia, Irlanda, Letonia, Portugalia, Slovacia, Spania), iar în altele, ca disciplină distinctă, neavând caracter obligatoriu (Bulgaria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia, Lituania, Polonia).

  • În România, studierea temelor specifice educației pentru viață și sănătate se realizează în cadrul disciplinei școlare obligatorii Consiliere și dezvoltare personală, căreia i se alocă deja o oră/săptămână în Planul-cadru pentru învățământul gimnazial. De asemenea, în sistemul public de învățământ românesc există deja discipline opţionale, ofertate la nivel național, care abordează aspecte privind educația pentru viață: Educație pentru sănătate; Pregătiţi pentru viaţă. Educaţie pentru viaţă şi comunitate; Adolescenţă şi autocunoaştere; Mai întâi caracterul.

  • În țara noastră, numeroase și reprezentative asociaţii din societatea civilă şi-au exprimat îngrijorarea faţă de efectele educaţiei sexuale asupra copiilor. Aceste asociaţii şi-au prezentat poziţia în mod public şi au propus soluţii alternative, în care accentul cade pe educația pentru familie. Considerăm că pregătirea pentru viaţa intimă şi de familie trebuie să fie lăsată în primul rând în sarcina familiei care poate aprecia corect şi obiectiv stadiul de dezvoltare psiho-fizic, intelectual şi emoţional al copilului.

  • Conștienți fiind de importanța educației tinerilor pentru a răspunde provocărilor societății actuale, considerăm că identitatea și viața persoanei umane nu se epuizează într-o realitate exclusiv biologică sau socio-culturală. Viața are și o dimensiune spirituală, ignorată în societatea contemporană secularizată, care a pierdut sensul sacru al vieții umane. Biserica a acordat dintotdeauna o importanță deosebită creșterii spirituale a omului, care este chemat la viață veșnică în iubirea lui Dumnezeu. De aceea, este relevantă și valorificarea specificului formativ al educației religioase, care contribuie la cultivarea unei conştiinţe vii şi mărturisitoare a valorii eterne a persoanei umane, la promovarea demnităţii acesteia în familie şi în societate și la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















11524 vizualizari

  • +52 (78 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Luni, 27 aprilie 2020, 12:19)

    [anonim]

    • +28 (44 voturi)    
      Admin Hotnews (Luni, 27 aprilie 2020, 12:47)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui

      Va Rog Întrebați la Patriarhia Romana dacă Înalta și Prea Sfințita Conducere BOR a Aparat Inocenții molestati de Birladeanu și Pomohaci dezavuand public perversiunile asupra Inocenților !

      Viața Sexuală ca materie SCOLARA ar putea educa Imocentii sa se lupte cu Prădătorii Sexuali ( inclusiv cei in straie bisericești ) și sa poată Spune NU !
    • +28 (38 voturi)    
      Tupeu (Luni, 27 aprilie 2020, 13:07)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui

      Inalt Prea Securimea Sa Daniel are tupeu - vrea sa dea el indicatii in toate domeniile. Ceausismul e boala grea.
    • +31 (43 voturi)    
      @Francisc I (Luni, 27 aprilie 2020, 13:26)

      adrian_rolland [utilizator] i-a raspuns lui

      Problema lor este ca li se ia copiilor "inocenta". Dar prin chestia aia numita ora de religie, prin spalarea creierului incepind cu clasa I nu se face fix ceea ce depling ei acum ?
    • +7 (15 voturi)    
      dupa 14 ani ... (Luni, 27 aprilie 2020, 13:56)

      Dimijoarei_Obt [utilizator] i-a raspuns lui

      cine mai este copil mai bolanzilor ?
      • +1 (1 vot)    
        ăștia (Marţi, 28 aprilie 2020, 12:29)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui Dimijoarei_Obt

        dacă nu sunt ipocriți, sunt de bezna evului mediu.
        Ori te pomenști că amândouă?
  • +60 (82 voturi)    
    Riscuri (Luni, 27 aprilie 2020, 12:22)

    AntonH [utilizator]

    Da, și mie îmi este frică de riscuri. Doamne-ferește am evita și noi câteva sarcini nedorite (deci automat și avorturi), poate și propagarea BTS... am coborî și noi din topul țărilor cu mame minore. Nu se poate așa ceva, nu?
    • -20 (32 voturi)    
      ok (Luni, 27 aprilie 2020, 13:49)

      Ana Armanca [utilizator] i-a raspuns lui AntonH

      Pe statistici, în statele în care se face educație sexuală, nu a scăzut numărul de sarcini, dar s-au înmulțit bolile cu transmitere sexuală.
      • +14 (22 voturi)    
        Ar fi bine sa prezinți (Luni, 27 aprilie 2020, 15:19)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui Ana Armanca

        Acele statistici
        Dacă
        Și numai
        Dacă
        Nu sunt scrise de Rusia tudey
      • +3 (3 voturi)    
        iar tu (Marţi, 28 aprilie 2020, 11:08)

        varavara [utilizator] i-a raspuns lui Ana Armanca

        ai prefera sa-si faca singuri educatie sexuala din site-urile porno de pe internet, asa cum se intampla acum?
        Pe ce lume traiesti?
  • -49 (75 voturi)    
    Educatie postmodernista LGBTQI+ obligatorie (Luni, 27 aprilie 2020, 12:23)

    xolv [utilizator]

    pentru toti proletarii socialismului identitar.
    • +20 (36 voturi)    
      Pomohaci și Bârlădeanu (Luni, 27 aprilie 2020, 12:48)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui xolv

      Precis au o secțiune de Perversiuni Sexuale Bisericești in curicula de Educație Sexuală
    • +1 (21 voturi)    
      poti sa detaliezi (Luni, 27 aprilie 2020, 13:02)

      costelo999 [utilizator] i-a raspuns lui xolv

      esti asa de profund sau pro-fund incit imi este imposibil sa te inteleg cu toate ca sunt relativ permisiv.
    • -16 (26 voturi)    
      degeaba (Luni, 27 aprilie 2020, 13:19)

      Stefan534324 [utilizator] i-a raspuns lui xolv

      s-a vazut la referendum care e procentul real.
      Restul.. haideti la o orgie in timpul orei !
    • +15 (23 voturi)    
      Exact (Luni, 27 aprilie 2020, 15:06)

      tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui xolv

      Mai bine sa le explice popa cum Lot s-a culcat cu fiicele lui si cum sotia lui Abraham, Sarah, ii era sora vitrega (acelasi tata, mama diferita).

      Trebuie neaparat sa aparam inocenta copiilor ... mai multa religie in scoli, asta va reduce numarul de sarcini nedorite in randul adolescentilor!
  • +59 (77 voturi)    
    BOR (Luni, 27 aprilie 2020, 12:27)

    AlexMateiut [utilizator]

    Cat de ipocrit sa fii? Cand treci printr-o epidemie educatia despre sanatate nu e importanta?! Cand esti pe primul loc la numarul de nasteri in randul minorelor, educatia sexuala nu e importanta?! Trebuie sa invete copilul aceeasi educatie sexuala ca si mine de la colegi??! Problema este ca colefii te invata cum sa “o bagi” si cum sa te si protejezi.
  • -17 (33 voturi)    
    ... (Luni, 27 aprilie 2020, 12:28)

    tirolez [utilizator]

    Parca se rarefia programa. Inca o ora?
    Ce pot vorbi in fiecare saptamana cate o ora? Nu e suficient un "modul" la biologie, educatie sociala sau dirigentie? Oricum "manualul" de dirigentie e plin de inutilitati si chiar si cel de sociala ar putea fi comprimat la jumatate, se trage de timp cat sa ocupe x saptamani. Eu mi-am scos copilul de la religie, tocmai in ideea ca au zeci de ore. Acum vin cu altele.
    • +12 (22 voturi)    
      nu te ingrijora si nici popii astia nu ar trebui (Luni, 27 aprilie 2020, 13:01)

      ..13 [utilizator] i-a raspuns lui tirolez

      Pentru ca acum copilul afla mult mai multe de pe internet, de la prietenii lui/ei - asa ca educatia sexuala se face informal cu sau fara de voie de la popime.

      Ceea ce mai poate sa faca parintii este sa explice firescul si sa sublinieze consecintele exprimand de fiecare data deschiderea pentru a trata fiecare problema cu copilul.adolescentul.

      Asa ferecati in dogme si in frici nu ajungem nicaieri.

      Daca poti ofera copilului tau o educatie in mediul privat pentru ca merita investit acolo. secole vor dura pana se face bine sistemul de educate publica in RO, daca se va face vreodata bine
    • +22 (32 voturi)    
      @tirolez (Luni, 27 aprilie 2020, 13:24)

      adrian_rolland [utilizator] i-a raspuns lui tirolez

      pai scoatem din programa mizeria numta "religie" si se face loc pentru ceva mai practic!

      Ce zici?
  • -30 (40 voturi)    
    O idee foarte proasta... (Luni, 27 aprilie 2020, 12:28)

    justin puscasu [utilizator]

    sa deschizi astfel de discutii acum. Urmariti comentariile care vor veni.
  • +34 (52 voturi)    
    Astia nu se lasa...se plictisesc groaznic?! (Luni, 27 aprilie 2020, 12:28)

    Roman_Cetatean [utilizator]

    Dupa ce ca si asa Romania e zeci de ani in urma tarilor UE in ce priveste educatia sexuala in randul tinerilor- cu rata cea mai mare de sarcini in randul adolescentilor si rata uriasa de avorturi, lipsa de informare, epidemie de BTS etc, etc, vin retrograzii astia, care in loc sa ajute societatea sa se educe in spiritul adevaratelor valori umaniste, sa fie solidari, sa respecte igiena, mediul, animalele, natura, sa dea exemple, etc etc, le arde de combatut o initiativa si asa destul de firava legata de educatia sexuala-adica sa fim seriosi, cata informare se poate face odata pe semestru?!
    Indoctrinarea religioasa e cea pe care o practica ei, la orele de religie, alea cam obligatorii, nu la orele de educatie sexuala.
    Invoca niste articole in Constitutie, fara legatura cu speta. Pai ce, aleg cumva parintii daca se preda lb romana sau matematica? sau ce anume se preda la fiecare varsta/an? si ce treaba are educatia sexuala cu indoctrinarea relgioasa, libertatea de a alege religia, invocata?
    In loc sa ajute si sa se ocupe acum activ de pb celor loviti de criza sanitara si economica actuala, sa activeze retele de voluntari, sa activeze "credinciosii" sa ajute pe cei mai vulnerabili, poftim de ce le arde lor....
    Practic, nu trece saptamana si BOR face ce face ca sa se indeparteze si mai mult de valorile anului 2020- ba pactul cu MAI acum 2 sapt, ba episodul cu Pimen sapt trecuta, acum asta...
    Rusine!
  • +50 (68 voturi)    
    biserica să nu se amestece în Educație (Luni, 27 aprilie 2020, 12:31)

    hidroxid [utilizator]

    Nu ne interesează ce părere are biserica despre educația copiilor.
    Nu este un domeniu în care să fie formați, nu au nici cunoștințe, nici experiență și niciun drept să se amestece.
    • -6 (16 voturi)    
      tocmai că au ceva experiență e problema. (Luni, 27 aprilie 2020, 13:28)

      ouyang [utilizator] i-a raspuns lui hidroxid

      .
    • -23 (35 voturi)    
      vorbeste in numele tau (Luni, 27 aprilie 2020, 13:29)

      Stefan534324 [utilizator] i-a raspuns lui hidroxid

      pe mine ma intereseaza, nu ma include si pe mine in acel "nostru" al tau.

      Sunt curios ce poti preda unui copil de 6-7 ani toata ziua despre educatie sexuala. Se ia playboy-ul si se studiaza la fiecare ora cate o pagina? Se urmaresc filme porno la ore?

      Am facut si eu educatie sexuala in scoala, a venit o nebuna cu un penis mare de lemn si ne-a aratat cum se pune prezervativul pe el, dupa care a inceput sa bata campii. Altceva ce ar mai fi de zis?
      • +11 (21 voturi)    
        Amice, cred ca ai probleme (Luni, 27 aprilie 2020, 14:25)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui Stefan534324

        NU exista educație sexuală in scoli la vârsta menționata de tine !
        • -4 (8 voturi)    
          Amice, esti dezinformat. Exista. (Marţi, 28 aprilie 2020, 0:57)

          andipetre [utilizator] i-a raspuns lui un domn

          In toate tarile in care se face aceasta materie e introdusa inca de la ciclul primar.
    • -17 (25 voturi)    
      Ba sa se amestece chiar si mai mult (Luni, 27 aprilie 2020, 15:24)

      gie [utilizator] i-a raspuns lui hidroxid

      Ba sa te intereseze ca altfel crestem psihopati, interesati doar de burta lor si a familiei... Faceti ce zice popa nu ce face popa. Daca tot le gasit nod in papura paritilor. Sau poate voi sunteti perfecti.
      Ati vazut unde v-a dus stiinta... Vezi epidemia actuala... Ca stiinta nu e in stare sa va spuna exact cat rezista virusul si in ce conditii moare....
      Mai cultivati si latura spirituala oameni buni.
      • +7 (13 voturi)    
        Pai si voi puteti? (Luni, 27 aprilie 2020, 16:56)

        feroviarul123 [utilizator] i-a raspuns lui gie

        Spiritualitatea este o abureala la fel de mare ca si credința. Dovedește ca ai credință sau spiritualitate! Toti borfași se dau credincioși de rup cămașa pe ei. Nu poți sa fi credincios daca furi cu 5 mâini. De ce sa fac ceva ce-mi zice un borfaș? Tu de ești interesat? S-o vinzi pe fi-ta când are ciclu? Ca asa scrie in biblie. Asa zice popa.
      • +7 (13 voturi)    
        Si biserica ce stie de corona virus? (Luni, 27 aprilie 2020, 17:21)

        Urzitoru [utilizator] i-a raspuns lui gie

        Stiinta nu poate explica tot despre virus, tocmai ca e un virus nou! Dar sa spui ca Einstein nu stia nimic pt ca nu stia sa cante la fluier, mi se pare o stupiditate groasa! Dar b.o.r. ce abordare are in privinta protejarii "turmei" de corona virus? Rugaciune? Sfidarea unei practici de baza a igienei si eliminarea contactului social? Dispozitivul de pe care scrii cine l-a adus pe lume, stiinta sau i-a dat drumu dumnezeu din cer? Acel dispozitiv functioneaza pe niste principii stiintifice clar definite si stabilite, de asta functioneaza! Nu poti sa negi stiinta cat timp ea functioneaza, o ai in mana! Eu nu am chef sa cotizez la niste boaite fara scrupule care violeaza baietei si infecteaza elicoptere platite din banii cetatenilor, doar pt ca vor si pot sa faca asta! Imi e scarba!
  • +47 (63 voturi)    
    Tot in Evul Mediu ati ramas, (Luni, 27 aprilie 2020, 12:32)

    John M. [utilizator]

    analfabeti ai istoriei!
  • +45 (61 voturi)    
    Inca o dovada (Luni, 27 aprilie 2020, 12:33)

    ipolitic [utilizator]

    ca institutia BOR este anacronica.
    • +9 (19 voturi)    
      N as Spune Anacronica - exemplul ar fi (Luni, 27 aprilie 2020, 12:50)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui ipolitic

      Existența Stabilimentului Crucea de Piatra in perioada interbelica ! Cred ca niște Sutane se dădeau jos la Crucea de Piatra, acum nu se mai poate și au apărut prădătorii cunoscuți publicului : Pomohaci și Bârlădeanu
  • +13 (23 voturi)    
    E tare ! (Luni, 27 aprilie 2020, 12:38)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Mai meditați puțin... la inocența sființiilor voastre și a călugărilor.
  • +9 (17 voturi)    
    rectificare (Luni, 27 aprilie 2020, 12:39)

    getmyextip [utilizator]

    Mai degraba "un atentat asupra IGNORANTEI copiilor"...
  • -9 (23 voturi)    
    După cum merg lucrurile, (Luni, 27 aprilie 2020, 12:39)

    Mazeta [utilizator]

    o să avem o generație de experți sexual care o să stea singuri în casă.
    • +7 (13 voturi)    
      Valeri Kuzmin (Luni, 27 aprilie 2020, 13:54)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Unde sta ? Singur pe Kiseleff 6 sau cu 6 moldovence ?
  • +14 (24 voturi)    
    Inocența căror copii vrea BOR să o protejeze? (Luni, 27 aprilie 2020, 12:40)

    comentatordiletant [utilizator]

    A celor de școală primară care după ieșirea în grup pe poarta școlii își bagă ... și-și scot ... la fiecare propoziție rostită?
    Copiii oricum știu lucrurile astea, problema e de la cine și cum le află.
  • +18 (30 voturi)    
    BOR sa-si vada de treburile proprii (Luni, 27 aprilie 2020, 12:41)

    Ulad [utilizator]

    si sa nu se mai amestece in treburile statului laic. Ar trebui mai intai sa elimine sarlatania din randul preotilor, amenintarile cu blesteme (asta e sarlatanie pentru ca iti asumi o putere pe care nu ai) fata de cei care nu au chef sa plateasca darile bisericesti. Faceti bine si slujiti-va Domnul pe care pretindeti ca il adorati (dar care oricum nu conteaza pentru voi ca nu va trage la raspundere). La cum lacomiti la banii altora as zice mai curand ca sunteti o adunatura de atei care nu se teme de nimic. Unde sunt astazi preotii aceia care traiesc in post, rugaciune, asceza si compasiune pentru ceilalti. Uitati-va la burdihanele voastre - de la patriarh si pana la ultimul paroh - ca acolo salasulieste necuratu.
  • +16 (28 voturi)    
    feudalii din BOR (Luni, 27 aprilie 2020, 12:52)

    John_Re [utilizator]

    sa se ia de mana cu ayatolahii musulmani. nu-i nici o diferenta.
    • +7 (17 voturi)    
      Asemănări (Luni, 27 aprilie 2020, 14:31)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui John_Re

      Straie Negre la Guler iar la Unii și la Suflet
  • -9 (19 voturi)    
    da, e un atentat... (Luni, 27 aprilie 2020, 12:53)

    young_e [utilizator]

    ...la adresa bigotismului ignorant al personalului care ar trebui sa se ocupe cu aceasta complicata treaba: niste tanti cu conexiuni care umbla si ele sa-si completeze norma ba cu un optional, ba cu o educatie sanitara ... acuma si sexuala.
  • +5 (13 voturi)    
    zic Presedintele ar trebui sa ia taurul de coarne (Luni, 27 aprilie 2020, 12:53)

    ..13 [utilizator]

    Este absolut plictisitor sa tot vezi pe unii care mai arunca un vreasc pe foc.

    Poate asa este scris la ei in ordinul pe unitate.
    Zic ca se impun totusi masuri de urgenta - AJUNGE!

    SA discute intre ei, sa comunice cu reprezentatul cultelor dar sa ne scuteasca de emisii toxice in spatiul public.

    Astia va sunt oamenii - cu ei sa defilati, dar in liniste si fara prea mult bocet.

    AJUNGE!
    • +6 (14 voturi)    
      Secularizarea Activelor BOR (Luni, 27 aprilie 2020, 14:01)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui ..13

      #Obligatorie
  • +14 (26 voturi)    
    Sa-i invete popa (Luni, 27 aprilie 2020, 13:01)

    Mita Beciuklista [utilizator]

    la educatia religioasa, ca femeia se supune barbatului, ca trebuie sa se lase batuta, iar tinerii sa taca despre abuzurile popilor pedofili, ca altfel ii bate Dumnezeu. Hai siktir, avarilor, nesatuilor! L-ati compromis si facut de rusine pina si pe Dumnezeu! Turnatori ai Securitatii criminale ceausiste, hoti, pedofili, curvari, sclavi ai luxului, care mai e fidel poruncilor lui Dumnezeu dintre voi? Acum vreti sa cresteti si generatii de imbecili, care se tirasc in patru labe in jurul bisericii si imbaloseaza oase de mort dezgropate si "sfintite" de voi!
  • +15 (21 voturi)    
    unii ar spune la fel (Luni, 27 aprilie 2020, 13:04)

    Mistrelutz [utilizator]

    si despre obligativitatea orei de religie..aia va convine,nu?
    biserica isi asuma un rol mult prea important si indispensabil in relatia omului cu D-zeu.
    • -1 (7 voturi)    
      Ora de religie nu e obligatorie. (Marţi, 28 aprilie 2020, 0:58)

      andipetre [utilizator] i-a raspuns lui Mistrelutz

      Majoritatea elevilor din clasa copilului meu nu sunt inscrisi la religie.
      • -1 (1 vot)    
        Dar (Marţi, 28 aprilie 2020, 11:20)

        tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

        Ora de religie este optionala doar pe hartie, scolile nu au alternativa pt copii care nu vor sa participe, nu poti sa ii lasi in curte sau pe holuri nesupravegheati asa ca directorii ofera solutia ca elevii sa ramana in clasa unde se desfasoara ora de religie dar sa nu participe .... WTF !

        Hai sa facem la fel si cu educatia sexuala, ii tinem pe copiii bible bangers in clasa dar sa nu participe? Ce ziceti?
        • 0 (0 voturi)    
          Pur si simplu nu e asa. Pot face alte activitati (Miercuri, 29 aprilie 2020, 5:22)

          andipetre [utilizator] i-a raspuns lui tudor74

          Copiii nu trebuie sa stea la ora de religie daca nu vor, iar scoala e obligata prin reglementari explicite sa le asigure activitati alternative. Nu confunda incompetenta unor directori cu realitatea din majoritatea scolilor.
  • +11 (23 voturi)    
    La-s ca se face exucatie sexuala la manastiri! (Luni, 27 aprilie 2020, 13:06)

    Alui [utilizator]

    Mai ales la cea din Neamt!
    • +9 (17 voturi)    
      La Sihastria aveau DTH cu adult activat. (Luni, 27 aprilie 2020, 13:42)

      Amad [utilizator] i-a raspuns lui Alui

      Nu mi-a venit sa cred, asa ca am verificat.
      Instalatorii DTH erau "pe jos" de ras..

      Cam asta-i ortodoxia.
  • +13 (23 voturi)    
    Am obostit (Luni, 27 aprilie 2020, 13:12)

    Calinul [utilizator]

    nu mai rezist nici sa aduc argumente nici sa le explic la primitivii astia.Ar cam trebui eradicati,Cine ai mai baga in seama,de ce sunt promovati peste tot.Cum poate cineva serios sa puna botul la asa aberatii...evul mediu.
  • +14 (22 voturi)    
    consideram instituția patriarhiei depășită (Luni, 27 aprilie 2020, 13:27)

    ouyang [utilizator]

    iresponsabilă și netrebnică, fiind condusă doar de securiști și turnători dovediți. nu mai vorbim de șpagă, adevărata față a danielului. a se scuti cu îpși, îpfi și alte acronime inventate. după ce faceți curat în ograda mult prea grasă și lăbărțată și ținută cu forța prin băgatul mâinii în jebul tuturor și treceți la un model în care să vă susțină cine e prost să mai creadă în ea, după puteți emite păreri. până atunci marș la scris scrisori de mână cu pana de gâscă, fix ca în timpurile în care vă credeți.
  • +16 (26 voturi)    
    de ce (Luni, 27 aprilie 2020, 13:27)

    vax-albina [utilizator]

    să admitem educația religioasă plină de povești horror și de amenințări și să nu admitem educația pentru sănătate din care partea cu educația sexuală e doar o mică parte?
    • +5 (11 voturi)    
      tot eu răspund :( (Luni, 27 aprilie 2020, 16:07)

      vax-albina [utilizator] i-a raspuns lui vax-albina

      V-ar plăcea ca elevii să afle despre Sodoma și Gomora ori despre incestul lui Lot din biblie?
  • +22 (32 voturi)    
    Orele de religie (Luni, 27 aprilie 2020, 13:33)

    fl0rin [utilizator]

    Sunt un atentat asupra dezvoltarii gandirii libere a copiilor. Este un abuz cel putin la fel de mizerabil ca abuzurile fizice, si ar trebui pedepsit ca atare.
    • -3 (9 voturi)    
      Dar nu sunt obligatorii. (Marţi, 28 aprilie 2020, 0:59)

      andipetre [utilizator] i-a raspuns lui fl0rin

      Nu te obliga nimeni sa iti trimiti copilul la ele.
      • +2 (6 voturi)    
        In Mediul Rural (Marţi, 28 aprilie 2020, 9:16)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

        Este
        • 0 (0 voturi)    
          Nu, nu sunt obligatorii niciunde (Miercuri, 29 aprilie 2020, 5:20)

          andipetre [utilizator] i-a raspuns lui un domn

          Iti poti retrage copilul printr-o simpla declaratie care nu trebuie aprobata de nimeni.

          Nu ma pot abtine sa ma amuz vazand ca mi se dau minusuri pentru o afirmatie care descrie pur si simplu un fapt, verificabil, real si fara nicio umbra de indoiala. Da e prevazut in reglementarile oficiale, ora de religie nu e obligatorie. Fuga de adevar nu ajuta pe nimeni.
  • +5 (15 voturi)    
    bai (Luni, 27 aprilie 2020, 13:40)

    hanu [utilizator]

    deci cat mai trebuie sa suportam pe redusii astia in spatiul public.
    Propun sa intre la zadarnicirea combaterii bolilor.
  • -12 (20 voturi)    
    Comentarii idioate (Luni, 27 aprilie 2020, 13:40)

    racing [utilizator]

    De ce aruncati cu venin asupra unei pareri? Vaccinul e obligatoriu? Nu. Religia in scoli e obligatorie? Nu. Atunci de ce educatia sexuala sa fie obligatorie? Iar pt sarcinile nedorite si bts trebuie sa facem ceva pt a nu se ajunge acolo. Nu sa se ajunga si apoi sa “corectam”. Adica sa ne invatam copiii sa aiba alte atractii si dorinte decat cele trupesti/materiale. Nu e mai simplu asa? Sa avem o natie cu valori adevarate si nu cu parinti despartiti, amante etc
    • +8 (12 voturi)    
      Ce Spui Tu (Luni, 27 aprilie 2020, 15:14)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui racing

      N are legătura cu Articolul și Comentariile

      Cei mai renumiți curvari sunt de la P$D ( Codrin Ștefănescu ) P$D pompează bani ca sa își spele păcatele
      Diferența de vârsta între Liviu Dragnea și Irinuca are Aroma de Pedofilie ( la vârsta nașterii Irinucăi Liviu roakeruu își baga ranga vârtos in multe organe femeiești )

      Asadar unde scrie de amante in cartea de Educație Sexuală ? Dar mai grav : cine promovează desfrâul+divorțuri din adulter + căsătorii cu femei mai tinere cu 3 decenii ? Tocmai cei care sunt decorați de BOR

      https://adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/video-liviu-dragnea-decorat-patriarhul-daniel-preotii-i-au-cantat-vicepremierului-vrednic-este-1_543a7e780d133766a8e0a1de/index.html

      Suntem de acord cu morala creștina ! Dar nu o respectam ! Tocmai Iudele de la P$D sunt Doctori in Arta Desfrâului dar pozează credincioși

      Ma leshi ?
    • -7 (17 voturi)    
      programa scolara educ sex (Luni, 27 aprilie 2020, 15:35)

      gie [utilizator] i-a raspuns lui racing

      Credeti dvs. ca asta ii invata despre relatiile normale si sanatoase intr-o casatorie.... Nu taticu ci despre lgbt si despre alegerea sexului si alte din astea este vorba. E adevarat nu in prima faza cand totu va fi lapte si miere. Ci in verianta a2a cand va veni un iexpert international consultant care sa ne arate noua cum sa facem educatie sexuala... Si atunci game over fiindca orele sunt obligatorii... Nu veti putea voi ca parinti sa scoate ineptiile altora pt ca aia au scoala psihologiei, ei intr-o 1h o sa ii invete pe copii cat voi intr-un an. Si daca obiecteaza careva gata institutionalizam copilu...
      Mai ganditi-va ce va doriti....
      • +2 (10 voturi)    
        Baba Vanga (Luni, 27 aprilie 2020, 17:07)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui gie

        Acolo ai citit ? Ai pagina și paragraful disponibil ?
        Vaticanul își cere scuze pentru Molestarea Inocenților ! BOR ul și a sa Sora Biserica Rusa legiferează Violenta Domestică
    • +3 (9 voturi)    
      asta e din putsul gandirii, clar (Luni, 27 aprilie 2020, 18:14)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui racing

      "Adica sa ne invatam copiii sa aiba alte atractii si dorinte decat cele trupesti/materiale"

      Zi-mi tu cum inveti un adolescent sa nu aiba atractii trupesti, cand tropaie hormonii in el?!? Il bagi in manastire, il castrezi? Ce-i faci? Nu spun, 10-20-30% or intelege ca nu-i bine, dar sa speri ca indrepti 99% din adolescenti spre "alte atractii" mi se pare total nerealist.

      Si nu vad nici o rusine in a-i explica unui tanar care bate la poarta pubertatii ce e aia sex, la ce e bun, ce pericole ascunde, cum te protejezi de pericole, etc. A spera ca tanarul respectiv nu va afla despre sex doar pentru ca tu ca si adult refuzi sa-i spui mi se pare fix politica strutului.
  • +9 (17 voturi)    
    Daca Preaauritii ! (Luni, 27 aprilie 2020, 14:46)

    spectator47 [utilizator]

    l-au scos pe Darwin din scoli si au reusit sa introduca basmul cu Adam si Eva ,acum urmeaza sa introduca basmul cu barza si pe viitor fertilizarea cu Duhul Sfant.
    Romania este stat laic pe hartie numarul bisericilor este pe primul loc mult inaintea institutiilor de invatamant sau sanatate si numarul personalului bisericesc depaseste numarul soldatilor din armata romana.
    Romania nu cheltuie pe aparare cat pentru intretinerea acestei relicve a evului mediu.
    • -11 (21 voturi)    
      Rugati-va (Luni, 27 aprilie 2020, 15:43)

      gie [utilizator] i-a raspuns lui spectator47

      Rugati-va Domului Dumnezeu, lui Iisus Hristos si Maicii Domnului si Sfantului Duh! Ca mare bucurie veti avea! Si pe pamant dar mai ales si in Cer!
      Cititi vietile sfintilor si a sfintilor parinti si poate o sa intelegeti... Atatia sfinti si marturiile lor. Acest popor este Crestin Ortodox. Asa a fost intotdeauna. Si nu e deloc ramas in urma. Sunt oameni de stiinta care sunt credinciosi. Au ramas pur si simplu perplexi in fata maretiei naturii creeata de Dumnezeu.
      • +9 (15 voturi)    
        Ma pot ruga sub cerul liber ? (Luni, 27 aprilie 2020, 17:03)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui gie

        Trebe Neaparat in Rețeaua Imobiliară a BOR ului ?
      • +1 (1 vot)    
        Rugati-va (Miercuri, 29 aprilie 2020, 9:45)

        NicioLae2 [utilizator] i-a raspuns lui gie

        @gie
        Rugati-va Domului Dumnezeu (care a însămânțat o femeie măritată, precum Zeus pe Leda), lui Iisus Hristos (copil din flori) si Maicii Domnului (o adulteră) si Sfantului Duh (ce-o fi aia?)!

        Ca mare bucurie veti avea (și multe învățăminte veti trage)!

        Si pe pamant dar mai ales si in Cer (hai să ne drogăm)!

        Cititi vietile sfintilor si a sfintilor parinti (Lot, Abraham, locuitorii din Sodoma și Gomora) si poate o sa intelegeti...
  • +9 (17 voturi)    
    Ce mai mare reusita a bisericii (Luni, 27 aprilie 2020, 15:07)

    feroviarul123 [utilizator]

    A fost sa convingă lumea ca dumnezeu are nevoie de mijlocitori.
    • +3 (11 voturi)    
      Baiul este ca sunt mulți Farisei (Luni, 27 aprilie 2020, 17:04)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui feroviarul123

      Și putini Mijlocitori !
  • -4 (10 voturi)    
    Educatie sexuala cu Nietzsche (Luni, 27 aprilie 2020, 17:12)

    Setalcott [utilizator]

    “Give me, woman, thy little truth!” said I. And thus spake the old woman:
    “Thou goest to women? Do not forget thy whip!”—
    Thus spake Zarathustra.
  • +7 (15 voturi)    
    Educatie trebuie... (Luni, 27 aprilie 2020, 17:17)

    calinsab [utilizator]

    Educatia sexuala in scoli trebuie implementata imediat, alaturi de educatia financiara si cursuri de critikal thinking adica gandire critica, cred ca astea ar fi prioritatile in invatamantul romanesc, a sosit timpul ca copiii adolescentii si adultii sa fie capabili sa poata avea o gandire coerenta, bazata pe logica si argumentatie care sa ii ajute sa ia deciziile cele mai bune de-a lungul vietii. Aici se face formarea gandirii sociale dar si cea politica. Religia trebuie sa fie o directie si alegere care sa iti apartina ca si persoana, nu sa fie impusa de catre un sistem educativ sau un guvern....despre BOR numai de bine... am vazut acum in pandemia care ne afecteaza acum , cat si cum conteaza omul...nu au incurajat la distantare, dar nici nu a sarit cu ajutoare financiare... Se stie ca azi BOR are averea echivalenta cu cea a datoriei statului Roman la creditorii bancari internationali... pentru mine, biserica ortodoxa romana este o afacere neimpozitata de statul roman ...nimic mai mult.Biserica ar trebui sa taca de rusine...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by