Directoarea Școlii nr 150 din Capitală, reținută de procurorii DNA în urma unui flagrant

de A.O.     HotNews.ro
Miercuri, 15 aprilie 2020, 11:50 Actualitate | Educatie


Școala Nr 150
Foto: Hotnews
Carmen Elena Zanfir, director al Școlii nr 150 din Capitală, a fost reţinută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce a fost prinsă în flagrant în timp ce primea mită de la reprezentantul unei firme ce executa lucrări de reabilitare a instituţiei de învăţământ.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis miercuri, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de marţi, a lui Carmen Elena Zanfir, director şi ordonator de credite la o şcoală gimnazială din Bucureşti, pentru infracţiunea de luare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada septembrie - octombrie 2019, Zanfir ar fi pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (martor), un comision de 4% (137.236 lei) din valoarea totală a sumei facturate pentru lucrări de reabilitare a şcolii, pentru ca, în schimb, să aprobe plăţile către firmă, precum şi încheierea unui act adiţional de prelungire a duratei contractului.

"În perioada septembrie 2019 - 14 aprilie 2020, inculpata ar fi primit suma pretinsă, în mai multe tranşe, dintre care ultima tranşă, 21.000 euro la data de 14 aprilie, când s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante", se precizează în comunicat.

DNA informează că miercuri Zanfir urmează să fie prezentată Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Carmen Elena Zanfir este director la Școala nr 150, situată în zona Eroilor din Sectorul 5, unde la începutul anului școlar cursurile au început printre lucrările de realibitare, după cum Hotnews a arătat atunci.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















19708 vizualizari

  • +7 (7 voturi)    
    Poate acum e cu noroc (Miercuri, 15 aprilie 2020, 11:58)

    CezarN [utilizator]

    Si a facut si DNA-ul un flagrant ca la carte care sa nu poata fi "intors" si de un avocat incepator.
  • +4 (4 voturi)    
    nu-i unica, (Miercuri, 15 aprilie 2020, 12:00)

    DiDiRo [utilizator]

    peste tot e la fel
  • +6 (6 voturi)    
    scursuri umane fara scrupule! (Miercuri, 15 aprilie 2020, 12:12)

    qwerasdf [utilizator]

    fura de la copii sau de la bolnavi!
  • +4 (4 voturi)    
    ... (Miercuri, 15 aprilie 2020, 12:14)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    o tara de hoti ...
  • +7 (7 voturi)    
    Nimic nou in sectorul 5 (Miercuri, 15 aprilie 2020, 12:15)

    ady77 [utilizator]

    La ce "mostenire" a lasat Vanghelie in primarie.
    Daca tot are chef DNA de munca, sa se intereseze, cum a primit personalul de conducere din scolile aflate in subordinea primariei, cu ocazia zilei de 8 martie, pixuri/agende si alte "maruntisuri", unde pe piata libera acele produse costa undeva pe la vreo 800-1.000 de lei setul.Si ca sa fie treaba frumoasa, firma ce a facut livrarea produselor, e a fratelui lui Marean.
    Multi din cei care le-au primit, au si pus produsele pe un site de vanzari, sa mai scoata si ei de o ciocolata/lunga.
    O fi bine?
  • +3 (3 voturi)    
    " Avem " gena aparte si functionam pusi pe jaf (Miercuri, 15 aprilie 2020, 12:18)

    Plagarus [utilizator]

    Suntem nevidecabili dapdv ?!
  • +2 (2 voturi)    
    bine! (Miercuri, 15 aprilie 2020, 13:05)

    ..13 [utilizator]

    Daca continua sa fie activi atunci cetatenii vor capata incredere in autoritati si urmeaza pasul urmatori in magistrati.

    Nu le mai ajunge - si nu le ajunge pentru ca trebuie sa dea la partid.

    As vrea sa stiu ce mai face acum #ciumarosie fara sprijin de la BOR, de la mulgatorii de spagi si altele asimilate lor - astept sfrsitul #ciumeirosii daca li se urca la cap si romanilor mintea...

    Dupa atata stat in casa poate, poate ne vom transforma si noi - LIBERTATE te astept!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by