Simulările pentru clasa a II-a, a IV-a și a VI-a se anulează în acest an școlar, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie, într-o declarație privind măsurile pentru anul școlar în curs.

Elevi rasfoind manuale scolare in clasaFoto: Agerpres

La fel se întâmplă și cu olimpiadele și concursurile școlare, care nu vor mai avea loc în acest an, în condițiile stării de urgență. Sesiunea specială de Bacalaureat, organizată de obicei în luna mai pentru olimpici, se anulează.

”Nu se îngheață anul scolar, ci Ministerul Educației și Cercetării lucrează pentru ca toată activitatea care ar presupune reluarea cursurilor și toate calendarele să le punem în practica dupa ce încetează aceasta stare de urgență”, a declarat Monica Anisie.

Alte măsuri anunțate de Monica Anisie:

  • În funcție de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naționale și a Examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie.

  • Programa de examen pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea.

  • Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, la care se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul.

  • Subiectele pentru tezele de pe semestrul al II-lea vor fi concepute doar din ce s-a studiat până la data de 11 martie 2020.

  • Calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, grădiniță și cel de mobilitate a personalului didactic vor fi decalate.

  • Calendarele aferente proceselor amintite mai sus vor fi anunțate imediat ce va fi stabilită data reînceperii cursurilor.

  • Admiterea la facultate va fi organizată după susținerea Examenului Național de Bacalaureat.

Citiți și:

VIDEO Ministrul Educației: Probele scrise ale Evaluării Naționale și Bacalaureatului ar putea fi organizate în luna iulie. Programa nu va cuprinde materia din semestrul al doilea