"Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu este alături de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă în lupta împotriva COVID-19 prin lansarea mai multor proiecte de prevenire şi diagnosticare a virusului. Două din aceste proiecte vor fi finanţate prin intermediul Fundaţiei Hasso Plattner şi sunt estimate la aproximativ 250.000 euro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pentru a creşte capacitatea de testare a contaminării cu SARS-CoV 2 în Regiunea ADR Centru, ULBS dezvoltă un laborator de biologie moleculară cu nivel de securitate BSL2, care, în perioada imediat următoare, să fie acreditat pentru realizarea de teste pentru SARS-CoV-2, iar în perspectivă să poată deveni o infrastructură de cercetare care va permite dezvoltarea proiectelor de cercetare în biologie moleculară cu aplicaţii în diverse domenii: biologie aplicată, medicină, farmacie, ecologie, industrie alimentară.

Al doilea proiect de cercetare se referă la dezvoltarea unui sistem dedicat hardware-software pentru identificarea potenţialilor suspecţi de COVID-19 folosind camere de termoviziune. Sistemul poate fi instalat în locurile publice aglomerate, instituţii, însă varianta pilot va fi lansată în cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu", precizează ULBS.

Universitatea arată că a început procedurile de achiziţie publică pentru cele două proiecte. În prezent, în cadrul Facultăţii de Inginerie se produc suporţi pentru vizierele realizate de absolvenţii şi studenţii universităţii. Tot aici se lucrează la realizarea unui prototip de ventilator mecanic.

ULBS a mai anunţat, joi, că va pune la dispoziţia medicilor, pentru o perioadă de şase luni, o hotă flux de laminare VS4, necesară în testarea infectării cu coronavirus.

De asemenea, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, în colaborare cu Consiliul Judeţean Sibiu şi Fundaţia Comunitară Sibiu, va produce aproximativ 100 litri de dezinfectant pe zi, ce va fi oferit Spitalului Clinic Judeţean Sibiu şi instituţiilor publice interesate. Dezinfectantul - produs după reţeta Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii - va fi realizat de cadrele universitare ale ULBS în laboratorul de farmacie din cadrul Facultăţii de Medicină, iar materia primă va fi furnizată de către Fundaţia Comunitară Sibiu.

"Încurajăm în continuare activitatea de voluntariat a studenţilor şi a tuturor celor care pot să vină în sprijinul acestei lupte pe care o ducem cu toţii. Din aceste motive, cadrele didactice şi cercetătorii din universitate şi-au oferit expertiza în domeniul biologiei moleculare şi virusologiei, contribuind la amenajarea corespunzătoare şi punerea în funcţiune în condiţii optime şi de siguranţă a laboratorului de biologie moleculară. Consultanţa în domeniu se extinde la selectarea reactivilor, asigurarea necesarului pentru testare şi chiar instruire de specialitate. Cadrele ULBS vor participa şi la efectuarea testelor. În caz de nevoie, ULBS pune la dispoziţia SCJUS aparatura, consumabilele şi reactivii din dotare, care pot fi folosiţi în testare şi la protecţia cadrelor medicale implicate în lupta împotriva virusului. Mulţumim personalului medical din Sibiu, şi nu numai, pentru tot efortul depus în această luptă de zi cu zi împotriva COVID-19. Universitatea este alături de comunitatea sibiană şi sperăm cât mai curând să trecem cu bine acest test de viaţă şi comuniune." a declarat rectorul ULBS, Sorin Radu.