​Un sindicat al profesorilor de la Iași îi îndeamnă pe dascăli să nu participe la consultarea publică propusă de Ministerul Educației privind revizuirea planurilor cadru de la ciclul gimnazial, cu scopul final de tăiere a orelor petrecute de elevi la școală. Reacția sindicatului vine la scurt timp după ce Ministerul Educației a trimis către inspectorate niște chestionare prin care profesorii, părinții, dar și cei interesați de educație își pot exprima părerea despre disciplinele de studiu care ar trebui să nu se mai regăsească în planurile cadru începând din toamnă.

catalogFoto: Hotnews

Printr-un mesaj pe Facebook, Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi (USLIP) îi îndeamnă pe profesori să nu completeze chestionarul care propune eliminarea unor discipline.

De asemena, într-un comunicat de presă, USLIP critică consultarea privind planurile cadru de la gimnaziu făcută de către MEC și spune că ”poate fi încadrată în zona încercărilor de a demonstra că Pământul este plat”.

”Părinții vor oferi răspunsuri prin prisma dificultăților pe care le întâmpină proprii copii la școală, în timp ce profesorii vor încerca să își apere propria disciplină. Se va ajunge la o stare de agitație în interiorul unităților școlare care nu va contribui cu nimic la acel rezultat constructiv pe care clamează Ministerul că și-l dorește. Se demonstrează că demnitarii din Ministerul Educației nu înțeleg că problema nu ține de discipline, ci de conținuturile stufoase și nerelevante”, susțin sindicaliștii.

USLIP îi critică pe cei care au întocmit chestionarele, care în opinia lor nu au o pregătire temeinică.

”Să faci abstracție de inexistența unor profesori formați transdisciplinar și să te gândești că ai putea face predare în viitorul apropiat prin comasarea unor discipline, fără a avea profesori formați, conținuturi și manuale proiectate într-o astfel de direcție ne arată diletantismul și preocuparea, din nou, pentru imagine a actualei conduceri a Ministerului”, mai spun sindicaliștii.

În comunicatul de presă, USLIP le spune părinților și elevilor că schimbările trebuie să se bazeze pe studii de impact.

”Asociațiile de părinți, cât și cele de elevi trebuie să înțeleagă că schimbările din învățământ trebuie să aibă un fundament științific, bazat pe studii de impact și nu pe instincte politice în contexte electorale. Acesta este și motivul pentru care respingem cu fermitatea astfel de abordări și solicităm membrilor noștri de sindicat să nu legitimeze modificările din învățământ care au ca principal fundament politicul”, conchid sindicaliștii.

Crestionarul pentru profesori poate fi consultat mai jos:

Chestionar profesori - Revizuirea planurilor- cadru gimnaziale

Ministerul Educației vrea ca până pe 15 martie profesorii, părinții, elevii, dar și cei interesați de educație să-și spună părerea despre discipline de studiu care ar trebui să nu se mai regăsească în planurile cadru începând din toamnă.

În chestionarele de pe platforma surveymonkey.com sunt întrebări despre numărul de ore pe care ar trebui să îl aibă disciplinele obligatorii din gimnaziu și despre materiile care nu ar trebui să se regăsească printre disciplinele obligatorii.

Ministerul Educației vrea ca din toamnă să pună în aplicare prevederile din modificarea legii educației prin care se taie orele petrecute de elevi la școală, la toate ciclurile de învățământ.

Până la sfârșitul lunii martie, luând în considerare și răspunsurile de la chestionare, reprezentanții ministerului vor elabora un studiu de impact privind tăierea orelor.

”Răspunsurile vor fi supuse unei prelucrări automate și vor fi utile în elaborarea unui studiu de impact privind aceste modificări ale planurilor cadru. Dacă oamenii răspund până pe 15 martie la aceste chestionare, atunci până la sfârșitul lunii martie va fi făcut și acest studiu de impact. Pentru că nu putem să tăiem haotic și să nu ținem cont de un feedback din partea factorilor interesați în procesul educațional. Noi încercăm să aplicăm această lege privind tăierea orelor, astfel încât să nu afecteze nici normele didactice, ne gândim la o modalitate de a aplica legea, dar fără un impact negativ asupra profesorilor”, a declaratjoi Luminița Barcari, într-o intervenție pentru HotNews.ro.

Joi după amiază, Ministerul Educației a făcut precizări privind tăierea orelor de la gimnaziu și spune că va extinde consultările și pentru elevi. ”Consultarea părinților și a profesorilor va fi extinsă și îi va include și pe elevi, cu sprijinul structurilor asociative ale acestora”, se arată într-o informare de presă.

Citiți și:

Ministerul Educației face consultare publică privind tăierea orelor de la gimnaziu/ Oricine poate face propuneri prin completarea unor chestionare UPDATE