Trei universități din România își suspendă cursurile, din cauza coronavirusului / Ministerul Educației cere anularea deplasărilor în străinătate și limitarea sau suspendarea conferințelor și excursiilor

de N.O.     HotNews.ro
Luni, 24 februarie 2020, 19:07 Actualitate | Educatie


Universitatea din Arad
Foto: Facebook
Trei universități din România au decis să suspende cursurile, în timp ce o altă universitate transmite că persoanele revenite în țară în ultimele 14 zile din zone cu risc de infecție cu coronavirus să rămână acasă pentru autoizolare până la 14 zile, anunță Ministerul Educației.

  • Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a decis suspendarea cursurilor în perioada 24 februarie - 08 martie.

  • Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a luat decizia ca toți studenții și cadrele didactice, care au fost în ultimele 14 zile în zone cu risc de infecție cu coronavirus (Covid-19), să intre pentru o perioadă de 14 zile în carantină la domiciliu. Activitățile didactice la programele de studii cu predare în limba engleză și franceză se suspendă timp de 14 zile, respectiv până la luarea unei decizii ulterioare.

  • Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a decis suspendarea cursurilor până la sfârșitul săptămânii.

  • Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a anunțat că, începând din data de 24 februarie 2020, persoanele revenite în țară de mai puțin de 14 zile după o călătorie în nordul Italiei, cu precădere în regiunile Lombardia, Veneto și Emilia Romagna, trebuie să rămână acasă pentru autoizolare până la 14 zile şi să evite orice contact cu alte persoane.

  • Universitățile au obligația de a monitoriza starea de sănătate a studenților prin cabinetele medicale. În situația în care sunt depistați studenți care manifestă probleme medicale, universitățile au obligația de a informa Direcția de sănătate publică.
Inspectoratele școlare trebuie să ia măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii cu Coronavirus

Totodată Ministerul Educației a trimis o adresă către Inspectoratele Școlare Județene prin care a solicitat să se transmită unităților de învățământ să limiteze sau să anuleze activitățile care implică deplasări în străinătate, iar la revenirea din străinătate persoanele să prezinte la unitățile de învățământ o adeverință medicală care să ateste că sunt clinic sănătoase. De asemenea, Ministerul cere suspendarea organizării oricăror manifestări colective școlare sau extrașcolare.

De asemenea, având în vedere evoluția situației epidemiologice determinate de creșterea numărului cazurilor de îmbolnăvire prin infecții respiratorii acute și gripă în unitățile de învățământ, precum și atenționările Ministerului Sănătății și ale Ministerului Afacerilor Externe referitoare la riscul infectării cu diverse virusuri, Ministerul Educației și Cercetării a trimis o adresă către Inspectoratele Școlare Județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București prin care a solicitat să se transmită unităților de învățământ mai multe măsuri:

  • Limitarea/suspendarea/anularea tuturor activităților care implică deplasări în străinătate. În condițiile unor eventuale aprobări emise pentru deplasări în străinătate, inspectoratul școlar are obligația de a informa Direcția județeană de sănătate publică, anterior revenirii în țară, cu privire la destinație, durata deplasării și numele persoanei/persoanelor. Persoanele care au efectuat deplasări în străinătate vor prezenta, la revenirea în unitățile de învățământ, certificat medical/adeverință medicală care să ateste că sunt clinic sănătoase.

  • Limitarea la maximum/suspendarea organizării oricăror manifestări colective școlare sau extrașcolare (simpozioane, conferințe, excursii, vizite de studiu la nivel local sau național).

  • Ministerul Educației și Cercetării recomandă ca activitățile planificate în cadrul Săptămânii „Școala altfel” să se desfășoare în sediul/incinta unităților de învățământ, evitând în acest mod riscul apariției unor cazuri de îmbolnăviri.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















53252 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    ce convenabil (Luni, 24 februarie 2020, 20:36)

    informel [utilizator]

    noi, astia de lucram in privat, nu ne permitem sa lipsim de la serviciu sau sa nu plecam in strainatate cu treburi
    • +3 (3 voturi)    
      poate tu (Marţi, 25 februarie 2020, 13:02)

      octo [utilizator] i-a raspuns lui informel

      si eu lucrez la privat si se limiteaza calatoriile in interes de serviciu. sunt satul de astia care se vaita ca n-au timp nici sa moara, de parca ii intreaba cineva. cand iti vine sorocul pa. trebuie luate masuri exceptionale pentru protejarea tuturor cetatenilor, nu doar a unora.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by