​​Prof. dr. Viorel Jinga este noul rector al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, în urma încheierii primului tur de scrutin care a avut loc luni. La acest tur de scrutin s-au prezentat 1.566 de alegători, ceea ce înseamnă majoritatea alegătorilor, susțin surse din universitate. Viorel Jinga a obținut 833 de voturi din 1.120 de voturi validate, în timp ce contracandidatul său, Adrian Streinu-Cercel a primit doar 287. Asta înseamnă că Viorel Jinga a câștigat mai mult de jumătate din voturile exprimate.

HotNews.roFoto: Hotnews

Regulamentul de organizare al alegerilor de la universitate arată că dacă la primul tur sunt prezenți la vot cel puțin 2/3 dintre membri cu drept de vot și unul dintre candidați întrunește cel puțin jumătate plus unu din voturile valabil exprimate acesta va fi declarat câștigător.

Viorel Jinga s-a clasat înaintea lui Adrian Streinu-Cercel și la alegerile membrilor Senatului UMF din 22 ianuarie, când a obținut 757 de voturi, în timp ce Adrian Streinu-Cercel a luat 451 voturi.

Cine este Viorel Jinga

Viorel Jinga are 57 de ani și este medic primar urolog. În prezent, este șeful Clinicii de Urologie din cadrul Spitalului Clinic „Prof. dr. Th Burghele”. În mandatul său pentru funcția de rector, Viorel Jinga își propune să inițieze proiecte prin care să crească vizibilitatea națională și internațională a universității. Profesorul Jinga a fost decorat de președintele Klaus Iohannis pe 1 decembrie 2019 cu ordinul ”Meritul Sanitar” în grad de cavaler pentru întreaga activitate și pentru rezultatele obținute în perfecționarea actului medical.

Citiți și: