UPDATE Noi victime după dezinsecția de la liceul german din Arad: Alți 11 copii, la spital în prima zi în care școala a fost redeschisă

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 20 ianuarie 2020, 18:30 Actualitate | Educatie


Ambulanta SMURD
Foto: smurd.ro
Dezinsecția făcută în urmă cu două săptămâni la liceul german din Arad a făcut noi victime: alți 11 copii au ajuns la spital, luni, în prima zi de la redeschiderea școlii. Liceul a fost închis săptămâna trecută, după ce peste 40 de elevi au ajuns la spital cu iritaţii ale pielii, ochilor şi cu dureri abdominale, în urma dezinsecției.

Aradon.ro scrie că dezinsecția făcută în urmă cu aproape două săptămâni la Liceul Teoretic "Adam M. Guttenbrunn" din Arad încă are urmări: 11 elevi au ajuns luni la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Conform sursei citate, printre aceștia se află două fetițe în vârstă de 11 ani în cazul cărora medicii au recomandat internarea, însă părinții au refuzat. La UPU s-au mai prezentat un băiat de 17 ani, care a fost investigat de medici și lăsat să plece acasă, și un elev în vârstă de 18 ani, acesta fiind momentan internat.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Arad, Simina Roz, a declarat, pentru Mediafax, că începând de la ora 12.00 la spital au ajuns mai mulți copii cu simptome identice celor cu care s-au prezentat, săptămâna trecută, zeci de elevi ai Liceului Liceului Teoretic "Adam Muller Guttenbrun”.

"Astăzi au fost 11 copii. Ei au fost azi la școală, pentru că s-au reluat cursurile. S-au prezentat cu cefalee, dureri abdominale, unii cu iritanții sau erupții cutanate. Au rămas internați un copil de 8 ani și unul de 18 ani”, a spus Roz.

Alți doi copii au refuzat internarea, iar restul au plecat acasă cu recomandări medicale.

Întrebată dacă cei 11 elevi sunt la prima prezentare la spital după deratizarea care a avut loc la unitatea școlară, Simina Roz a spus că nu deține, momentan, astfel de informații.

Reprezentanții ISU Arad au transmis, luni seara, că un echipaj CBRN va face măsurători la liceu.

"În urma schimbului de informații cu Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Arad, inspectorul șef a ordonat trimiterea echipajului de cercetare Chimică, Biologică, Axiologică si Nucleară pentru efectuarea unor măsurători la liceul teoretic Adam Muller Gutenbrun. Măsurătorile se execută la corpul de clădire din Calea Timișorii”, au transmis reprezentanții ISU Arad.

Săptămâna trecută, peste 40 de elevi de la Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” din Arad au ajuns la spital din cauza substanțelor folosite la deratizare. Una dintre substanțe avea o concentrație de patru ori mai mare decât cea admisă, iar o alta nu mai este autorizată de câțiva ani.

În urma incidentului, cursurile au fost suspendate, fiind reluate luni.

"Am dispus trimiterea de îndată a Corpului de Control din MS, dar şi a Inspecţiei Sanitare de Stat, pentru a stabili modul cum firmele care folosesc biocide au fost controlate. Vor fi măsuri drastice, iar cei vinovaţi care atentează la sănătatea publică vor plăti, chiar de vom fi nevoiţi să schimbăm radical legislaţia", a declarat ministrul Sănătăţii, Victor Costache.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3269 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    Pai bine dar... (Luni, 20 ianuarie 2020, 19:03)

    IoPaNet [utilizator]

    ... in saptamana cat a fost inchisa scoala nu s-a luat nici o masura pentru inlaturarea efectelor substantei respective?
    • +1 (1 vot)    
      Pai daca au inchis-o si n-au aerisit (Marţi, 21 ianuarie 2020, 3:42)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui IoPaNet

      Ce sa-i faci, ncsf!
  • +1 (1 vot)    
    ... (Luni, 20 ianuarie 2020, 19:38)

    dumnezeu [utilizator]

    nu trebuie să ne îngrijorăm, încă nu a murit nimeni, iar dacă se va întîmpla, mortul va fi de vină, n-am avut ce să-i facem, și peste 3 zile oricum uită toată lumea, fiindcă între timp se va întîmpla altă nenorocire!
  • 0 (0 voturi)    
    ESTE ABERANT (Marţi, 21 ianuarie 2020, 10:16)

    jidanul [utilizator]

    Este groaznic cum este distrus acest popor, prin indolenta si incapacitatea conducatoriilor Romaniei. Copii ne sunt rapiti si traficati, copii ne sunt otraviti, copii ne sunt lasati de izbeliste, copiilor nu li se maresc alocatiile, copiilor nu li se asigura transportul gratuit la si de la scoala-acasa..Este o lipsa totala de protectie pentru viitorul poporului roman. Este un atac la siguranta nationala extrem de grav. Dar, politicienii romani se adancesc intr-o lupta surda politica pentru privilegii, pentru spagi si mite, fara sa mai aiba niciun respect fata de concetatenii sai.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by