​​Ministerul Educației a anunțat că are un nou purtător de cuvânt începând de astăzi. Este vorba de Cristian Tănase, care până la sfârșitul anului trecut a lucrat la cotidianul Evenimentul Zilei.

HotNews.roFoto: Hotnews

În vârstă de 31 de ani, Cristian Tănase are studii teologice la Universitatea ”Ovidius” din Constanța, unde a studiat între 2008-2012, potrivit propriului CV. În prezent este student la Jurnalism la Universitatea ”Hyperion” din București.

La Evenimentul Zilei a lucrat între septembrie 2018 și decembrie 2019, ca jurnalist pe domeniul Social. În același timp, a fost redactor la Hyperflash.ro, în perioada octombrie - decembrie 2019.

Înainte să lucreze în presă, Cristian Tănase a fost pentru doi ani (2013-2015) președintele Asociației Tinerilor pentru România, iar în perioada mai - octombrie 2017 a fost consilier la Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului.

Potrivit CV-ului trimis presei, Cristian Tănase este în prezent președintele Asociația NEOS din București, funcție pe care o ocupă din 31 iulie 2018 și pe care a exercitat-o și în perioada când lucra la Evenimentul Zilei.

Tănase este al treilea jurnalist numit în echipa Monicăi Anisie. Primul a fost Cladiu Săftoiu, numit ulterior director general la Editura Didactică și Pedagogică, iar cel de-al doilea Bogdan Steriopol, fost ziarist sportiv și masterand la Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" care aparține SRI.

Citiți și:

Claudiu Săftoiu, noul director al Editurii Didactice și Pedagogice

Fost jurnalist sportiv și masterand la Academia SRI, numit consilier la Educație/ Anisie: Aveam nevoie de câteva idei pe tema sportului în școli

Nou consilier la Educație: Daniela Vișoianu, expert care a lucrat la proiectul ”România Educată” al președintelui Iohannis