​Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, scrie, într-o postare pe Facebook, că Ministerul Educației ar avea mult mai mulți bani dacă ar tăia bani de la academiile subordonate ministerului. Funeriu spune că în total, academiile primesc 15,3 milioane de lei din bugetul Educației, bani care ar putea fi folosiți la altceva, de exemplu pentru rechizitele elevilor.

Daniel FuneriuFoto: Daniel Funeriu - Facebook

Ce scrie Funeriu pe Facebook:

Sinecura pesedistă AOSR (Academia Oamenilor de Știință), un fel de cimitir al elefanților politruci (care încasează indemnizații uriașe doar pentru că sunt pesediști) primește anul acesta 10.3 milioane de lei de la buget. O altă sinecură, Academia de Științe Tehnice, ia 3.9 milioane prin bugetul educației, iar celebra Academie de Securitate etc ia 1.1 milioane. Total 15,3 milioane. Eu le-am tăiat toți banii în 2010. Din 2012 încoace s-au dat acestor mizerii 125 de milioane de lei. Genial, nu? Tot statul pesedist a dat în 2019, pentru rechizitele copiilor din familii cu venituri mici, mirabolanta sumă de 5 milioane de lei. Deci burdihane pentru pesediști și nu viitor pentru copii. E revoltător și sper ca PNL să ia decizia politică să taie aceste sinecuri pentru politruci cu burdihan”, scrie Funeriu.