​Sindicatele din Educație spun că ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, le-a declarat că există bani pentru ambele creșteri salariale pentru profesori de anul viitor, și de la 1 ianuarie 2020 și de la 1 septembrie 2020. Declarația vine după ce premierul Ludovic Orban a spus că nu crede că există bani pentru creșterile salariale din septembrie pentru salariile dascălilor.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Ar fi de neconceput ca una să spună ministrul de Finanțe și alta să spună premierul. Ce va înțelege lumea? Cine minte? Ministrul de Finanțe sau premierul?”, a spus Marius Nistor, președintele Federației ”Spiru Haret”.

”Astăzi în Consiliul Economic și Social, domnul Cîțu, ministrul de Finanțe, a fost întrebat direct dacă în bugetul alocat Educației au fost prinse creșterile salariale de la 1 ianuarie și 1 septembrie. Răspunsul domniei sale a fost: Categoric, sunt prinse creșterile salariale de la 1 ianuarie, pe Legea 153, adică toți bugetarii primesc sfertul acela din diferența rămasă de plată, între 2020-2022. Iar cele de la 1 septembrie sunt prinse în buget. Există înregistrare a declarațiilor date de ministru”, a spus Marius Nistor.

Profesorii spun că Ministerul Educației i-a asigurat că există banii pentru creșterile salariale în bugetul propus pentru 2020.

”Am avut aceleași discuții și cu Ministerul Educației care a transmis același lucru - ambele creșteri sunt cuprinse în bugetul de la Educație, care se duce pe undeva pe la 32 de miliarde de lei. Față de anul trecut trebuie luat în calcul că nu mai sunt de plătit dobânzi și ele au fost într-o sumă apreciabilă de aproape 700 de milioane de lei. Plus hotărâri judecătorești. Eu totuși mă îndoiesc că ministrul de Finanțe și-ar putea permite ca într-o ședință a Consiliului Economic și Social, unde a venit să obțină un aviz pentru buget, să spună un neadevăr. Declarația a fost tranșantă că măririle sunt cuprinse în buget”, a mai spus Marius Nistor.

Acesta îi răspunde lui Ludovic Orban care a declarat că dacă se măresc salariile profesorilor la nivelul lui 2022 anul viitor atunci vor vrea mai multe categorii sociale aceste măriri.

Marius Nistor spune că ambele creșteri salariale pentru profesori sunt cuprinse în Legea 153/2017 și completate de OUG 114/2019.

”În momentul de față, când vii și afirmi categoric că învățământul va fi o prioritate, că vei aloca un buget care va duce înspre 6%, când ai o ordonanță 114 care stipulează foarte clar că în luna septembrie salariile din învățământ trebuie aduse la nivelul anului 2022, deci nu suntem la fel cu alte categorii bugetare, unde nu este specificat acest lucru, nu stă în picioare un astfel de argument că dacă ni se dă nouă vor dori și alții. Nu trebuie uitat că s-a mai gândit odată la modul acesta cu Legea 221, când la fel s-a motivat nepunerea ei în executare că dacă ni se dă nouă vor dori și alții, și Ministerul de Finanțe și Guvernul României au avut de pierdut pentru că s-au declanșat procese, am câștigat procesele, procesele au atras după sine dobânzi penalizatoare la obligațiile statului român față de corpul profesoral”, a mai spus președintele Federației ”Spiru Haret”.

Bugetul propus Educației pentru 2020 este de 32,8 miliarde de lei, cu 2.5 % mai mare față de 2019 când fostul guvern propunea un buget de 29,4 miliarde de lei. În același timp, după rectificarea din 2019, bugetul executat al educației a fost de 31,59 de miliarde de lei.