O fetiță nevăzătoare, în vârstă de 8 ani, a murit, luni, la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, după ce a căzut pe scările școlii unde învăța, din localitatea Târgu Frumos.

112Foto: Agerpres

Fata, care era la clasa pregătitoare, a căzut pe scări, între două etaje, duminică după-amiază la Liceul Special „Moldova" din orașul Târgu Frumos, județul Iași, potrivit Mediafax.

„Ieri după amiază ( n.r duminică ) în jurul orei 16.00, a căzut pe scări de la etajul 2 la etajul 1, s-a lovit la cap. A intervenit imediat personalul medical din școală și a fost transferată la Spitalul Sfânta Maria, a fost operată pe timpul nopții, iar dimineață ( n.r. luni dimineață ) a decedat", a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISJ Iași, Luciana Antoci.

De la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria, fetița a fost transferată la Neurochirurgie.

„Copilul a fost internat prin transfer de la Spitalul de Copii Sfânta Maria în urma unui politraumatism. Prezenta leziuni toraco abdominale, dar mai ales leziuni cranio cerebrale foarte importante. (...) Din păcate, eforturile efectuate nu s-au soldat cu rezultate pozitive. După câteva ore copilul a decedat", a declarat jurnaliștilor Florin Grămadă, purtător de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie Iași.

Inspectoratul Școlar Iași face verificări în două comisii de disciplină.

„Inspectoratul Școlar Iași a trimis astăzi ( n.r. luni ) o comisie de cercetare preliminară, sunt inițiate două comisii de verificare. Una este orientată asupra verificării pedagogului care răspundea de fetiță în intervalul de timp în care s-a produs accidentul. A doua este orientată asupra activității directorului. Este o comisie de disciplină, iar cercetarea este în desfășurare", a declarat Luciana Antoci, purtător de cuvânt al ISJ Iași.

Situația a ajuns și în atenția polițiștilor, care au fost sesizați, potrivit procedurii, de către Spitalul de Neurochirurgie.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt", a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Ioana Bâlea.