​Aproape trei sferturi (72%) dintre elevi s-au confruntat cu agresiuni ( bullying) îndreptate împotriva lor cel puțin o dată în ultimul an, însă doar 40% dintre respondenți au avut curajul să își recunoască postura de victimă, arată primul studiu sociologic la nivel național, care urmărește perspectiva atât a copiilor, cât și a cadrelor didactice și părinților cu privire la fenomenul bullying. Cercetarea intitulată ”Față în față cu fenonemul bullying” a fost făcută de Asociația Telefonul Copilului.

HotNews.roFoto: Hotnews

Conform studiului, 51% dintre copiii victime apreciază că principalul motiv pentru care au fost agresați este aspectul fizic.

62% dintre victimele bullying-ului au fost agresate de un alt elev, iar o treime de un grup de elevi (33%).

Referitor la abuzul de tip cyberbullying, acesta a avut loc pe platformele online cele mai utilizate de către elevi: Facebook (23%), WhatsApp (21%), Instagram (19%).

În 60% dintre situații, comportamenul martorilor care au intervenit în apărarea victimei sau au anunțat un profesor/un adult din școală a trecut neobservat, 21% dintre martori consideră că au fost priviți drept eroi, 16% au afirmat că au fost considerați turnători, iar 10% au afirmat că au fost și ei apoi agresați.

  • Care sunt motivele agresiunilor din școală

Din perspectiva agresorilor cu privire la motivele agresiunii, studiul arată că 50% au afirmat că victimele au meritat acest tratament, 36% au afirmat că și ei au fost agresați de persoana respectivă și au simțit nevoia să se răzbune, 29% au simțit nevoia să se impună, 15% consideră că mai mulți colegi se comportă astfel cu acea persoană și au făcut și ei la fel, 11% au făcut-o ca să se distreze, iar 6% au afirmat că astfel de comportamente sunt ceva obișnuit la în școală în care învață și nu consideră că au făcut nimic deosebit (întrebare cu răspuns multiplu).

La rândul lor, 7 din 10 profesori admit prezenţa fenomenului bullying în şcoala unde profesează.

În ceea ce privește măsurile care pot fi adoptate, 81% dintre elevi consideră că este necesar ca profesorul /dirigintele să le vorbească despre bullying în orele de curs, profesorii semnalând în unanimitate această necesitate, iar programa școlară să prevadă detalii despre acest fenomen.

87% dintre părinți și 91% dintre cadrele didactice consideră că se impune adoptarea unor măsuri legislative referitoare la prevenirea și intervenția în cazuri de bullying.

Cercetarea s-a realizat prin aplicarea a trei tipuri de chestionare sociologice pentru fiecare categorie de grup țintă: elevi, cadre didactice, părinți. A fost aplicat un număr total de 1.100 de chestionare. La elevi, chestionarele au fost aplicate elevilor din toate ciclurile de învățământ (primar, gimnazial și liceal).

  • Care sunt soluțiile anti-bullying

Asociația Telefonul Copilului propune mai multe soluții pentru combatarea hărțuirii în școli, printre care se numără: introducerea temelor anti-bullying în curriculumul școlar, în cadrul orelor de consiliere și orientare, dirigenție și în manualele de educație civică.

În același timp, monitorizarea audio-video a unităților de învățământ trebuie să fie extinsă și la nivelul grădinițelor, nu numai al școlilor.

Supravegherea audio-video în spațiile publice din perimetrul instituțiilor de învățământ școlar și preșcolar reprezintă o altă măsură care poate diminua cazurile de violență asupra minorilor.

În prezent, acestea sunt disponibile doar în cadrul școlilor, nu și al grădinițelor, unde, din datele Asociației, sunt înregistrate, de asemenea, acte de hărțuire a celor mici.

„Rezultatele acestui studiu sociologic reconfirmă amploarea fenomenului bullying și necesitatea unor măsuri concrete pentru combaterea hărțuirii. Introducerea în proiectul legislativ pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale a măsurilor propuse de Asociația Telefonul Copilului împreună cu rețeaua sa de parteneri reprezintă validarea existenței unui fenomen care afectează copiii de toate vârstele și care trebuie combătut înainte de a face și mai multe victime. Este, de asemenea, o dovadă că propunerile noastre pot avea un impact real privind creșterea siguranței copiilor noștri în instituțiile de învățământ. La rândul nostru vom continua să luptăm împotriva hărțuirii în școli prin campanii de informare și de educare, ale căror mesaje să ajungă la cât mai mulți copii”, a declarat Cătălina Surcel, director executiv la Asociația Telefonul Copilului.

Asociația Telefonul Copilului a lansat platforma de dezbateri publice privind bullying-ul http://dialoc.ro/, precum și petiția online „Fără frică, fără bullying! Petiție pentru siguranța copilului tău la școală!”.

Dialoc.ro are și rolul de a informa și educa copiii, părinții, cadrele didactice și orice altă categorie de cetățeni privind manifestările bullying-ului. Cei interesați pot afla cum să identifice situațiile de acest tip și care sunt soluțiile punctuale pentru a depăși astfel de episoade.

Studiul cu privire la fenomenul bullying a fost prezentat în cadrul Forumului național anti-bullying care se desfășoară între 11 și 13 decembrie la Palatul Parlamentului.

Citește și: Bullying-ul, interzis în școli începând de astăzi