Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, marți, după ce România a obținut cele mai slabe rezultate la testele PISA din 2012 până acum, că ”nu trebuie neapărat să ne îngrijorăm de această evaluare”, pentru că ”accentul la aceste evaluări internaţionale nu cade neapărat pe ce ştiu elevii, ci pe aplicarea cunoştinţelor în situaţii concrete de viaţă”.

Monica Anisie, interviu HotNewsFoto: Hotnews

„Nu trebuie neapărat să ne îngrijorăm de această evaluare a testelor PISA, e o evalare internaţională. Accentul la aceste evaluări internaţionale nu cade neapărat pe ce ştiu elevii, ci pe aplicarea cunoştinţelor în situaţii concrete de viaţă”, a declarat Monica Anisie la Digi24.

Potrivit acesteia, este o problemă de sistem, iar ”intervenția trebuie să fie rapidă prin programele pe care Ministerul Educației ar trebui să le dezvolte în cadrul școlii”, dar ”ar trebui să înţelegem că şi profesorii trebuie să se pregătească în aşa fel elevii încât să existe corelaţia cu piaţa muncii şi cu viaţa de zi cu zi, să fie reală, iar teoria pe care o învaţă să poată fi aplicată”.

Ea a adăugat că elevii ale căror cunoştinţe au fost verificate prin aceste teste PISA sunt cei care au învăţat după programele vechi, nu cei care învaţă după noile programe, aprobate în 2016.