Senatorul Liviu Pop anunță o nouă lege a educației, potrivit unui comunicat al Senatului. În document se arată că decizia unei noi legi a educației a fost anunțată, joi, în cadrul unei dezbateri de la comisia de învățământ din Senat, la care au participat toate cele trei federații sindicale din educație, printre care și Federația ”Spiru Haret”, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, Consiliul Naţional al Elevilor şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar. În replică, Spiru Haret anunță că sindicaliștii lor nu au fost la dezbatere și nu sunt de acord cu o nouă lege a educației.

Liviu PopFoto: Hotnews

Liviu Pop a anunțat că întâlnirea de la Senat este un prim pas pe care îl face comisia pentru realizarea unui pachet de legi care să dea un nou re-start Legii educaţiei.

„Prin acest pachet de legi ne dorim să realizăm un consens naţional la care, până în prezent, nimeni nu a reuşit să ajungă. Am convingerea că, în calitate de forum decizional, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Senatului va reuşi să ducă la bun sfârşit acest demers absolut necesar sistemului de învăţământ din România şi societăţii în ansamblul ei”, a concluzionat preşedintele comisiei, senatorul Liviu-Marian Pop.

  • Spiru Haret spune că nu a participat la dezbatere și că nu e de acord cu legea

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ dezminte că a fost la dezbatere și arată că în această perioadă nu se poate realiza un consens național, care să ofere șansele apariției unui pachet de legi privind sistemul de învățământ.

„Potrivit acordului semnat cu Guvernul României, condus de doamna prim-ministru Viorica Dăncilă, pachetul legislativ ar fi trebuit să fie gata încă din 31 martie 2019, însă nu a existat dorința din partea majorității parlamentare pentru ca acest document să fie elaborat. Cu toții știm că mai urmează două rânduri de alegeri. Orice discuție privind educația în plină campanie electorală este sensibilă și neproductivă. Ne-am săturat ca învățământul să fie subiect de campanie electorală. Mai mult, ni se pare cel puțin ciudată invitația făcută de domnul senator Liviu Marian Pop în condițiile în care, când a fost modificat articolul 66 din Legea Educației (instituind un număr mediu de ore pe cicluri de învățământ), punctul nostru de vedere nu a contat. Dacă participam astăzi la dezbatere, am fi girat și actul normativ de modificare a articolului 66, care aduce deservicii atât cadrelor didactice, cât și elevilor și care nu a avut la bază niciun studiu de impact. În educație nu putem face modificări de pe o zi pe alta, numai pentru că așa consideră o persoană, sau un grup restrâns“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „Spiru Haret“.

În pozele de la eveniment, postate pe contul lui Liviu Pop sunt numai trei reprezentanți ai FSLI: Simion Hăncescu, Cornelia Stavri și George Purcaru.