Monica Anisie vrea aproximativ 1% din PIB pentru Ministerul Educaţiei la rectificarea bugetară

de Redactia     HotNews.ro
Vineri, 22 noiembrie 2019, 11:31 Actualitate | Educatie


Monica Anisie
Foto: Hotnews
​Ministrul Monica Anisie a declarat joi că vrea aproximativ 1% din PIB pentru Ministerul Educaţiei la rectificarea bugetară. Întrebată la Realitatea TV dacă solicită 1% din PIB, adică 10 miliarde de lei, la rectificarea bugetară, ea a răspuns: "Am făcut solicitarea pentru această rectificare. (...) E (suma - n.r.) aproximativă, pentru că îmi doresc să mişc lucrurile".

Anisie a menţionat că este nevoie de bani şi la cercetare şi la educaţie.

"Am mai multe capitole şi pentru salarii şi pentru investiţii. Suntem pe final de an, finalizăm anumite obiective de investiţii şi trebuie să primim aceşti bani", a spus ministrul. Ea a afirmat că s-au pornit nişte investiţii, de tipul toaletelor care ar trebui să nu mai fie în curtea şcolii. "Din 1.080 de unităţi de învăţământ care au în curte toaletele 857 au fost introduse în programul acesta care să fie finanţat de la buget pentru a fi finalizate lucrările, dar în realitate nu au fost realizate decât 154", a afirmat Anisie.

Întrebată dacă nu mai sunt bani, ea a răspuns că a cerut Direcţiei Economice din minister să-i prezinte la zi o situaţie cu toate investiţiile. "Probabil că mâine, când e termenul limită, o să aducă şi cei de la Economic şi cei de la Infrastructură documentele, să vedem de ce (...) numai 154 sunt în curs de realizare", a precizat ministrul.

Anisie a menţionat că i s-a spus că aceşti bani au fost alocaţi "mai mult pe hârtie", adică încă nu au fost transferaţi către obiectivele respective.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















322 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    s-a sucit (Vineri, 22 noiembrie 2019, 11:37)

    Mazeta [utilizator]

    Acu o săptămână Anisie zicea 6% pentru Educație, azi măcar +1%, mâine că e bine și cu tăieri.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...


Dosare blocate la tribunal
  • 2725 zile



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by