Universitatea din București are de miercuri un nou președinte al Senatului în persoana lui Claudiu Buglea, prodecan și conferențiar la Facultatea de Drept. Buglea a câștigat în fața rectorului Mircea Dumitru, care a candidat pentru postul de președinte al Senatului Universității.Până acum, funcția de președinte al Senatului a fost deținută de Marian Preda, care în prezent candidează pentru poziția de rector.

Claudiu BugleaFoto: Hotnews

UPDATE 16.35: Potrivit unui comunicat de presă al Universității din București, conf. univ. dr. Claudiu-Paul Buglea a fost ales în urma votului celor 119 membri ai Senatului. Totodată, în funcțiile de vicepreședinți au fost aleși prof. univ. dr. Dan Oancea și prof univ. dr. Carmen Chifiriuc.

”Eu am avut 49 de voturi pentru mine, iar domnul rector a avut 41 de voturi. Pentru domnul rector Mircea Dumitru. Domnul rector a avut două mandate de rector, el nu mai putea să candideze pentru rectorat. Dumnealui în continuare este rector până la alegeri”, a spus Claudiu Buglea, contact de HotNews.

Claudiu Buglea este conferențiar universitar și prodecan al Facultății de drept a Universității din București, titular al cursului de Drept internațional privat. În același timp, Buglea este avocat în Baroul București și arbitru la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.