Procurorii antimafia fac anchetă la o școală din Buzău pentru pornografie. O fată de 12 ani a împărțit în toată școala imagini intime cu o colegă, pe care le obținuse după ce își crease o identitate virtuală de băiat, potrivit Digi24. Psihologii spun că astfel de incidente pot avea urmări grave asupra tinerilor.

Elevi Foto: Captura Digi 24

Totul ar fi pornit de la un conflict între cele două fete de 12 ani, ambele eleve la una dintre cele mai mari şcoli din Buzău. Una dintre ele, care s-a dat pe net drept un băiat care o place pe colega ei, i-a cerut poze în ipostaze intime. Fata s-a conformat, iar a doua zi imaginile au ajuns la aproape toţi elevii şcolii.

„Una s-a pozat acasă, iar cealaltă ca să se răzbune pe ea a difuzat acea poză, a transmis-o altor colegi. Este o poză în care fata este sumar îmbrăcată”, a declarat Florina Stoian, inspector școlar general la IȘJ Buzău.

Deşi totul a avut loc în afara orelor de curs, reprezentanţii şcolii unde învaţă cele două fete au luat măsuri. „Directorul școlii m-a informat că a pornit cercetarea disciplinară, că are probleme cu presiuni de la părinţii acestor copii care sunt cercetați, în sensul... cu ameninţări chiar, că le face plângere penală dacă sunt sancţionaţi copiii. Acest lucru m-a îngrijorat foarte tare”, spune Florina Stoian. „Am stat de vorbă cu părinţii, cu elevii implicaţi, am încercat să înţelegem ce a declanşat acest lucru şi treptat am pus piesele cap la cap şi acum putem să spunem că elevii noștri sunt siguri că ce au făcut nu este corect, că aceste lucruri au fost determinate de libertatea pe care o au ei, libertate dată de părinţi cu privire la toată aparatura de care ei dispun şi accesul la informaţii pe care ei nu ar trebui să le primească la această vârstă”, a declarat directoarea școlii, Monica Gheorghe.

Cazul este anchetat și de procurorii de la DIICOT Buzău. „Confirmăm înregistrarea recentă a unei cauze penale, la biroul teritorial Buzău având ca obiect infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice. Cauza vizează persoane minore, cercetăriile fiind în faza in rem”, a precizat Laura Dragomir, șef birou teritorial DIICOT.