Monica Anisie, ministrul propus pentru Educație și Cercetare, a declarat în fața comisiilor de educație din Parlament că nu va renunța niciodată să fie profesor și va merge în continuare la Liceul Tudor Vianu, unde predă limba română.

Audieri in ParlamentFoto: Hotnews

UPDATE ora 13.00: După 3 ore de dezbateri, Monica Anisie a primit aviz favorabil, cu 17 voturi pentru, 6 abțineri și 4 voturi împotrivă.

Audierea Monicăi Anisie a început cu un moment de reculegere pentru victimele de la Colectiv, la propunerea senatorului Liviu Pop, cel care conduce audierea.

Monica Anisie și-a început discursul din fața comisiilor de educație prin a se prezenta. Ea a spus că va fi întotdeauna profesor.

”Nu am renunțat și nu voi renunța niciodată să fiu profesor. Și voi fi și acum alături de elevii mei. Consider că este foarte important să cunoști sistemul pe care îl guvernezi. Sunt convinsă că sute de elevi, de părinți mă privesc în acest moment și mă sprijină”, a spus Monica Anisie.

Ministrul desemnat a spus că ea consideră că profesorii nu trebuie să livreze tinerilor numai niște informații pentru ca ei să-și obțină competentele.

”Am considerat că trebuie să construim oameni. Și așa putem construi un stat”, a spus Anisie.

"Obiectivele, reperele vor fi stabilitate, transparenţă şi previzibilitate. Este un mandat scurt, dar mă voi asigura că se va realiza un cadru previzibil, transparent şi stabil. (...) Cred că şi elevii, şi profesorii, şi studenţii sunt sătui de acest cuvânt - reformă. Trebuie stabilitate în sistem şi acest lucru se poate realiza prin decizii transparente şi decizii luate prin consultare", a susţinut Anisie.

Ministrul desemnat a spus că Ministerul Educaţiei trebuie să ia decizii împreună cu membrii comisiilor de specialitate din Parlament pentru a găsi "soluţiile cele mai bune" pentru sistemul de învăţământ.

"Mi-aş dori ca în mandatul meu comunicarea dintre noi să fie extrem de bună şi pot să vă asigur că niciodată nu veţi afla din presă despre măsurile pe care Ministerul Educaţiei are de gând să le ia. Intotdeauna am pus preț pe consultarea publică", le-a spus Monica Anisie.

Monica Anisie le-a mai spus parlamentarilor care sunt măsurile pe care vrea să le ia pentru învățământul preuniversitar și pentru cel universitar.

În privința învățământului universitar, Anisie a spus că vrea să dea mai multă autonomie universităților. ”Una dintre probemele cu care se confruntă învățământul universitar este finanțarea programelor de studiu. Universitățile își doresc o autonomie bugetară”, a spus Anisie.

  • Monica Anisie: Să eliminăm cultura plagiatului și să creștem calitatea în educație

Ministrul desemnat a declarat că vrea să recredibilizeze studiile doctorale și să elimine cultura plagiatului. ”Vreau să eliminăm cultura plagiatului și să creștem calitatea în educație”, a spus Anisie.

Cercetarea este o altă prioritate a Monicăi Anisie.

”Avem șansa ca și pe cercetare să câștigăm proiecte de 16 milioane de euro. Îmi propun să fac tot posibilul pentru ca în domeniul cercetării lucrurile să fie predictibile. Imi doresc să realizăm un buget predictibil pentru cercetare. În momentul acesta e 0,17%”, a spus Anisie.

  • Anisie despre trimiterea elevilor care nu obțin media 5 la Evaluarea Națională la profesională: Nu putem să-i pedepsim

După prezentarea făcută de ministrul propus, parlamentarii i-au pus peste 20 de întrebări despre sistemul de educație.

Întrebată ce va face astfel încât să respecte legea prin care orele de la preuniversitar să fie reduse, Monica Anisie a răspuns că va revizui programele școlare.

”Voi realiza cu cadrele didactice care doresc să se implice în revizuirea programelor școlare acestă revizuire. Este clar că trebuie să reducem conținutul progamelor pentru că altfel nu avem cum să punem legea in practică

În privința învățământului profesional, Anisie a spus că va propune o zi pentru promovarea meseriilor, în care părinții și elevii să afle ce înseamnă să învățământul profesional.

Monica Anisie a mai spus la audierea din Parlament că nu este de acord cu măsura prin care elevii cu media sub 5 la Evaluare Națională sunt obligați să urmeze profesionala și a promis că va reveni la legislația anterioară dacă va fi numită.

Ea a mai a spus că va reveni la decizia prin care elevii care nu reușesc să obțină media 5 la Evaluarea Națională. ”Voi reveni la decizia anterioră. Nu există vreun studiu la Ministerul Educației care să ducă la o astfel de măsură. Nu putem să pedepsim copiii și să-i ducem în învățământul profesional”, a spus Anisie.

„În ceea ce privește măsura trimiterii obligatoriu a copiilor în învățământul profesional a copiilor care nu obțin media de admitere 5, sunt împotriva acestei măsuri și voi reveni la legislatia anterioară. Nu cred că există în Ministerul Educației vreun studiu la momentul acesta care să conducă la astfel de măsuri”, a spus Anisie la audierea din Parlament.

Vezi mai jos, integral, audierea Monicăi Anisie:

Citiți și: Cine este Monica Anisie, ministrul propus pentru Educație: profesoară de română, consilier la Cotroceni în mandatul lui Băsescu, secretar de stat în Guvernul Cioloș