​Consiliul Național al Elevilor consideră proiectul prin care profesorii primesc mai multe beneficii financiare, publicat recent pe pagina Camerei Deputaților, drept o inițiativă ce are ca scop primar încurajarea absolvenților de studii pedagogice să aleagă o carieră în sistemul educațional românesc, dar care, nefiind însoțită de formare continuă și o gestionare coerentă a resurselor, rămâne o formă fără fond, se arată într-un comunicat de presă remis HotNews.

EleviFoto: Hotnews

„Suntem, din nou, în acel moment care caracterizează o criză politică și se răsfrânge, din păcate, asupra elevilor. Niciodată nu vom susține o măsură populistă; cheia pentru o educație de calitate pentru toți nu stă în sume aruncate pe fereastră, într-o disperare cronică de a aduna voturi. Dorim o susținere reală pentru cadrele didactice, care să nu fie reprezentată doar de o creștere a salariilor, ci și de investiții reale în ceea ce constituie organizarea și implementarea unor programe de formare inițială și continuă.”, a declarat Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Citiți și:

Proiect PSD, în plină campanie electorală: Profesorii ar putea primi o indemnizație de pensionare cât șase salarii medii brute

Proiect de lege: Profesorii ar putea primi echivalentul a două salarii minime pentru cursuri de pregătire și pentru materiale didactice

Cu toate că recunosc că proiectul poate veni în sprijinul celor care lucrează în educație și le asigură inclusiv fonduri pentru dezvoltarea profesională, elevii spun că acesta nu ia în calcul problema participării strict declarative a unor cadre didactice la cursurile de formare profesională și a evaluării de formă a activității acestora.

”De altfel, subfinanțarea educației este un subiect mult mai complex, iar atenția decidenților nu ar trebui să se concentreze doar asupra plății profesorilor, ci și asupra dotării școlilor, dintre care, în februarie 2019, un număr de 1.460 încă aveau toaletele în curte. În ceea ce privește imposibilitatea profesorilor titularizați în mediul rural de a-și schimba locul de muncă în primii cinci ani petrecuți la catedră fără a fi obligați să restituie sumele încasate ca urmare a indemnizației de instalare, considerăm că această măsură împiedică libertatea dezvoltării profesionale a acestora”, mai arată același comunicat.