Profesorii ar putea primi, anual, echivalentul a două salarii minime brute pentru dezvoltarea personală și pentru materiale didactice, plus cursuri gratuite de formare profesională, conform unui proiect de lege depus în Parlament de mai mulți parlamentari PSD. Sumele necesare vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin Ministerul Educației.

catalogFoto: Hotnews

Potrivit proiectului semnalat de portalînvățământ.ro, personalul didactic de predare din învățământul de stat beneficiază anual de două salarii minime brute, din fonduri alocate de la bugetul de stat pentru dezvoltare profesională și evoluție în carieră, precum și pentru achiziționarea de materiale didactice și curriculare necesare procesului instructiv-educativ.

În expunerea de motive se specifică faptul că "pentru susținerea și gestionarea calității actului educațional, pentru menținerea sănătății copiilor este nevoie ca personalul suport, sa beneficieze, o data la 2 ani, de cursuri de perfectionare sau de igiena. In prezent aceste cursuri sunt platite, in cele mai multe cazuri, din fonduri personale”.

Inițiatorii proiectul arată că cursurile vor avea costurile acoperite integral de la bugetul de stat și vor fi organizate de către universități, casele corpului didactic, organizațiile sindicale cu structuri acreditate, care au calitatea de furnizori de servicii de formare profesională acreditate și alti furnizori de formare acreditați.

De cele două salarii vor beneficia aproximativ 215.000 de profesori din învățământul preuniversitar de stat, iar suma totală pentru acordarea celor două salarii minime brute este de aproximativ 900 milioane lei pe an. De asemenea, de această sumă vor avea parte și cei 23.000 de profesori din învățământul superior de stat, pentru care suma este de aproximativ 98 milioane.

În prezent, salariul minim brut e 2.080 lei, ceea ce înseamnă că profesorii ar trebui să primească suma de 4.160 de lei pe an pentru dezvoltarea personală și materiale didactice.

Consultă aici proiectul de lege