Curtea Constituțională a decis joi că decontarea navetei școlare pe bază de abonament este neconstituțională, se arată într-un comunicat de presă al instituției. Mai precis, judecătorii de la Curtea Constituțională au constatat în unanimitate că sintagma ”pe bază de abonament'” din legea educației “este neconstituţională”. În urma deciziei CCR, elevii spun că în acest fel orice tip de altă legitimație de călătorie validă va fi admisă pentru asigurarea decontării navetei. Hotărârea CCR este definitivă.

Microbuz scolarFoto: Agerpres (editat)

Articolul la care face referire CCR prevede faptul că “Elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației Naționale, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă”.

„Elevii al căror transport zilnic este realizat în baza biletelor de călătorie devin, pe această cale, eligibili pentru a beneficia de decontul navetei, iar acest factor va avea un impact pozitiv, determinând scăderea ratei abandonului școlar și eliminarea unor cheltuieli pe care mulți elevi nu și le permit din cauza bugetului redus al familiei”, transmit reprezentanții Consiliului Național al Elevilor într-un comunicat de presă.

”Solicităm noului Guvern al României să monitorizeze îndeaproape implementarea acestei facilități prin întocmirea unui plan concret de acțiune cu aplicabilitate locală pentru ca toți elevii români să beneficieze de decontarea cheltuielilor aferente navetei”, se arată în comunicatul CNE.

„Salutăm decizia de astăzi a Curții Constituționale a României și sperăm că aceasta se va transpune în realitatea școlii românești. Ne așteptăm de la noua guvernare să întocmească un plan de acțiune concret pentru a monitoriza implementarea legislației privind decontul cheltuielilor aferente transportului pentru elevii navetiști. Consiliul Național al Elevilor își asumă să vegheze asupra modului în care aceste facilități se acordă elevilor: fiecare elev are dreptul la educație, iar statul este obligat atât din punct de vedere legal, cât și din punct de vedere moral să asigure acest aspect.”, declară președintele Consiliului Național al Elevilor, Antonia Pup.