Universitatea din București (UB) are începând de miercuri un nou sediu pentru Rectorat, în Șoseaua Panduri, nr. 90-92. Noua clădire a Rectoratului va fi în același loc în care se află complexul format în prezent de Facultatea de Chimie, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială și căminul Gaudeamus.

RectoratFoto: Universitatea din Bucuresti

Noua clădire a Rectoratului va reprezenta centrul administrativ al Universității din București, reunind 56 de birouri, Sala Senatului UB, cu o capacitate de 125 de locuri, precum și Sala Consiliului de Administrație, cu o capacitate de 132 de locuri, potrivit unui comunicat al instituției.

Clădirea Rectoratului va avea trei amfiteatre pentru desfășurarea cursurilor: „Dimitrie Cantemir” și „Grigore C. Moisil”, cu o capacitate de câte 90 de locuri fiecare, precum și amfiteatrul „Ioan Mihăilescu”, care poate găzdui 145 de studenți.

De asemenea, clădirea dispune de o cafenea, de o terasă, o curte interioară și de alte spații potrivite pentru socializare și discuții între membrii comunității academice a UB.