Există o corelaţie puternică (70%) între studiile părinţilor şi notele obţinute de copiii acestora la Evaluarea Naţională, potrivit datelor strânse pe platforma Registrul Educaţional Alternativde la 1.400 de licee din țară. Dintr-un grafic realizat de administratori rezultă că elevii cu părinți cu studii superioare obțin note mai mari la Evalurea Națională.

Elevi in clasaFoto: Agerpres

Aceleași date mai arată că media de vechime a clădirilor liceelor este de 53 de ani, în condiţiile în care media la nivel naţional este 35 de ani. Totodată, la nivel naţional, sunt aproape 26 elevi pe clasă la filiera teoretică, un număr mic de elevi regăsindu-se în judeţele Giurgiu, Covasna şi Tulcea, la polul opus fiind judeţe precum Argeş, Călăraşi şi Buzău, se arată în comunicatul de presă al Registrului Educațional Alternativ.

În plus, la nivel naţional, de-a lungul unui an şcolar, există circa 40 de milioane de absenţe totale (motivate şi nemotivate), astfel revenind, în medie, circa 25 de absenţe semestriale (motivate şi nemotivate) fiecărui elev. Judeţele unde se înregistrează valori mai mari ale abandonului liceal sunt Hunedoara, Vrancea şi Tulcea, iar judeţele cu valori mai mici sunt Cluj, Bihor şi Sălaj, se mai arată în document.

Platforma a colectat anul trecut date subiective de la aproape 3.000 de respondenţi despre liceele din Bucureşti. Folosind aceste date, platforma a analizat liceele bucureştene din 5 perspective: oportunităţi, comunitate, organizare, personal şi resurse.

Anul acesta, platforma a colectat date obiective despre toate liceele româneşti, provenind de la instituţii publice precum ARACIP (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar) şi Ministerul Educaţiei Naţionale, prin SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România). „De la 1 ianuarie 2020, platforma va colecta şi date subiective de la elevi, tutori şi profesori din toate liceele româneşti”, se mai arată în comunicat.