Ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz, a declarat miercuri seară că nu se poate vorbi în acest an de subfinanţare în sistemul educaţional, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit ministrului, banii luaţi de la Educaţie la rectificarea bugetară nu vor afecta sistemul de învăţământ din România.

"Sunt bani care nu au fost utilizaţi şi nu au fost executaţi pe primele şase luni de zile. Banii pe care îi avem în momentul de faţă ne ajută să ne desfăşurăm activitatea fără absolut nicio problemă (...). Nu vor fi probleme. Au fost bani, execuţia bugetară a fost pentru primele şase luni, nu aşa cum ne-am fi aşteptat", a spus Breaz la Realitatea TV.

El a precizat că nu se poate vorbi în acest an de subfinanţare. "Toţi cei care au cerut bani anul acesta pentru educaţie indiferent că au cerut bani pentru o reabilitare, pentru dotări, vorbesc şi de sistemul universitar, cei care au solicitat bani până în momentul de faţă au primit bani. (...) Credeţi că faptul că nu există la nu ştiu ce şcoală săpun în toaletă... Directorii şcolilor sau ordonatorii principali de credite pentru şcolile respective trebuie să ceară aceşti bani şi va exista şi hârtie igienică şi săpun în fiecare toaletă. Sunt ferm convins de acest lucru. Să solicite bani pentru că sunt bani", a susţinut ministrul.