Ce soluții propun transportatorii și elevii pentru decontarea transportului elevilor navetiști

de A.O.     HotNews.ro
Miercuri, 21 august 2019, 18:31 Actualitate | Educatie


Autobuze școlare Cluj 1
Foto: Primaria Cluj-Napoca
​Elevii și transportatorii propun Ministerului Educației și Guvernului câteva soluții pentru transportul local al elevilor care nu învață în localitatea de domiciliu. Ei propun ca elevii să primească tichete gratuite de călătorie la fel cum primesc veteranii de război și pensionarii. Andreea Păun, vicepreşedinte Consiliul Naţional al Elevilor, a spus, miercuri, că în prezent elevii nu pot deconta integral abonamentele de transport local întrucât nu există fondurile necesare, iar în perioada 2017 - 2018 aproximativ 80% au primit mai puţin de jumătate din banii achitaţi pe un abonament.

"Ce se întâmplă la momentul actual este faptul că avem un cadru legislativ şi nişte norme legislative care nu se potrivesc cu realitatea. Şi atunci este clar că ceea ce nu se potriveşte cu realitatea nu putem aplica în ceea ce priveşte decontarea navetei pentru elevi. Fenomenul care se produce acum, pe care noi îl analizăm deja de ceva timp, este acela că elevii nu îşi pot deconta integral naveta la unitatea de învăţământ, unde ei învaţă până la urmă. Ei nu îşi pot deconta integral întrucât nu există fondurile necesare. De ce nu există fondurile necesare? Pentru că acest calup de legi şi reglementări nu se potriveşte la contextul actual. Şi atunci, ceea ce se întâmplă este că 80% dintre elevii pe care noi i-am consultat în perioada 2017 - 2018 primesc înapoi mai puţin de jumătate din banii pe care îi achită pe un abonament la unitatea de învăţământ. Se produce un fenomen clar: elevii nu îşi mai permit să meargă la şcoală", a spus Andreea Păun. Ea a precizat că din 2013 şi până în 2016 aproximativ 30.000 de elevi au abandonat şcoala pentru că nu şi-au mai permis să plătească transportul local.

Elevii să primească tichete asemenea veteranilor de război și pensionarilor

Preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu, a declarat că în prezent elevii nu beneficiază de transport judeţean gratuit pentru că nu mai există norme de aplicare la o Hotărâre de Guvern prin care se oferea o reducere de 50% la tarifele pentru transport local.

"În acest moment elevii, dacă azi ar începe anul şcolar, ar fi 1 octombrie, conform legislaţiei actuale nu beneficiază de nimic. Soluţiile propuse sunt două. Această categorie socială, elevii, intră pe aceeaşi modalitate de acordare a subvenţiei de care beneficiază şi pensionarii, veteranii sau persoanele cu dizabilităţi, şi anume se creează un buget pentru elevi la nivelul Ministerului Transporturilor, care e ordonator principal de credite în privinţa pensionarilor şi aşa mai departe, se stabileşte cât anume din valoarea abonamentelor li se decontează, integral sau parţial, ei nu plătesc abonamentul şi ulterior transportatorul decontează banii prin deconturi cu Ministerul Transporturilor. Exact cum se procedează la pensionari. Varianta B: plăteşte integral şi îşi recuperează banii prin unităţile de învăţământ", a explicat Hagiu.

El a mai afirmat că pe pagina de internet a Guvernului există un proiect de act normativ pentru prelungirea vechilor norme, dar că nu sunt de acord cu menţinerea plafonării costurilor operaţionale pentru transportatori la 1,7 lei pentru un kilometru şi că un preţ care să acopere costurile operaţionale şi o marjă de profit ar fi de aproximativ 5 lei pentru un km.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















327 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...


Dosare blocate la tribunal



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by