Cu doar o lună înainte de începerea anului școlar, discuțiile privind prelungirea vacanței de vară cu o săptămână reapar la presiunea patronatelor din turism. Potrivit Edupedu, premierul Viorica Dăncilă i-a cerut Ecaterinei Andronescu să prelungească vacanța de vară cu o săptămână, până pe 16 septembrie, la solicitarea patronatelor din turism.

Vacanta mareFoto: Agerpres

UPDATE.Primierul Viorica Dăncilă i-a spus, în sedința de Guvern, Ecaterinei Andronescu să ia în calcul prelungirea vacanței de vară cu o săptămână. ”Vă rog, doamna ministru Ecaterina Andronescu să luați în calcul începerea anului școlar de la 16 septembrie. Sunt convinsă că este încă măsură așteptată de elevii din România. La finalul ședinței, purtătorul de cuvânt al Guvernului va prezenta actele adoptate în ședință”, i-a spus Viorica Dăncilă ministrului Educației.

Nu e prima dată când patronatele din turism fac presiuni pentru prelungirea vacanței de vară. În luna mai, hotelierii de pe litoral au sesizat ministrului Turismului, Bogdan Trif, că scurtarea vacanţei şcolare de vară le va afecta afacerile şi i-au solicitat să facă demersuri în vederea prelungirii acesteia.

Reamintim că anul acesta anul școlar începe pe 9 septembrie, așa cum a fost stabilit prin structura anului școlar, adoptată în luna februarie prin ordin de ministru, după discuții cu elevii, profesorii și părinții.

Contactată de HotNews, ministrul Educației, Ecaterina Androneascu, a declarat că nu poate da un răspuns cu privire la acest lucru până ce nu vorbește cu profesorii, elevii și părinții.

”O să vă dau răspunsul după ce o să discut cu cei care sunt implicați: comisia de dialog social, sindicate, organizațiile de elevi”, a spus Ecaterina Andronescu.

În zilele următoare, Ministerul Educației va convoca o întâlnire a comisiei de dialog social.

”Decizia aceasta o să v-o comunic în momentul în care o s-o luăm. Acum sunt la întâlnirea cu studenții. O să vorbesc cu toți cei implicați în comisia de dialog social, să vedem când ne putem întâlni, azi, mâine și o să vă transmitem și dumneavostră”, a spus Andronescu.

Surse din Guvern au delcarat pentru HotNews că nu e nimic sigur, că există numai o analiză la Ministerul Educației.

La rândul lor, părinții nu sunt de acord cu prelungirea vacanței, în condițiile în care sunt stabilite deja examenele naționale.

”Nu suntem de acord cu acest punct de vedere. Avem deja o programă școlară încărcată și dacă începem cu o săptămână mai târziu și terminăm mai târziu. Nu putem termina mai târziu de 15 iunie pentru anii terminali, deja mai tăiem o săptămână din acumularea de cunoștințe. Avem cel mai scurt an școlar din Europa, și cele mai lungi vacanțe. Nu mai trebuie să punem o presiune în plus pe copii. Nu suntem de acord pentru că ar trebui să umblăm la programa școlară, ceea ce este prea mult”, a spus Iulian Cristache, președintele Federației Asociațiilor de Părinți.

Acesta a adăugat că decalarea examenelor naționale ar însemna ca acestea să aibă loc în perioadele foarte călduroase, iar sălile de examen nu sunt dotate cu aer condiționat.

Reprezentanții sindicatelor spun că în niciun caz nu vor fi de acord cu modificarea structurii anului școlar. ”Nu suntem de acord! Nu e treaba lor să stabilească structura anului școlar. E treaba profesorilor, elevilor și părinților”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației ”Spiru Haret”.

Structura anului școlar 2019-2020:

Semestrul I

  • Cursuri: Luni, 9 septembrie 2019 – Vineri, 20 decembrie 2019
  • Vacanţa pentru grădiniţe si clasele pregătitoare- clasa a IV-a: 26 octombrie – 3 noiembrie 2019
  • Vacanta de iarnă: Sâmbătă, 21 decembrie 2019 – Duminică, 12 ianuarie 2020

Semestrul al II-lea

  • Cursuri: Luni, 13 ianuarie 2020 – Vineri, 3 aprilie 2020
  • Vacanta de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marţi, 21 aprilie 2020

Cursuri: Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020

Citește și: