154.956 de absolvenți ai clasei a VIII-a s-au înscris la Evaluarea Națională din acest an, urmând ca aceștia să susțină prima probă scrisă, la Limba și literatura română, marți, 18 iunie, potrivit Ministerului Educației. Proba la matematică este programată pentru joi, 20 iunie, iar examenul la Limba și literatura maternă va avea loc vineri, pe 21 iunie.

HotNews.roFoto: Hotnews

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.

Este interzisă, amintește Ministerul, introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

Calendar Evaluare Națională 2019:

18 iunie – Evaluare Națională la Limba și literatura română – probă scrisă

20 iunie – Evaluare Națională la Matematica – probă scrisă

21 iunie – Evaluare Națională la Limba și literatura maternă – probă scrisă

25 iunie – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00)

25 iunie – Depunerea contestațiilor (orele 14:00 – 20:00)

26-28 iunie – Soluționarea contestațiilor

29 iunie – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Media generală obținută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Ministerul Educației Naționale pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE – 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în perioada 18 - 20 iunie, între orele 8:00 - 16:00, iar vineri, 21 iunie, între orele 8:00 -14:00

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!