Facultatea de Litere a început o anchetă internă după ce deputata PNL, Adriana Săftoiu, a semnalat pe Facebook cum sunt tratate trei tinere studente nevăzătoare. Decanul Facultății de Litere, Emil Ionescu, precizează însă într-un comunicat remis HotNews.ro. că „studentele menţionate nu s-au adresat conducerii facultăţii, pentru a semnala” problemele semnalate de Săftoiu.

Povestea unor nevazatoriFoto: Facebook/ Adriana Saftoiu

CITEȘTE ȘI: Dispreţ, discriminare și lipsă de umanitate. Poveștile cutremurătoare a trei tinere nevăzătoare studente la Facultatea de litere

Potrivit conducerii Facultății de Litere, decanul Emil Ionescu a avut o discuție cu două dintre studente, pe 12 iunie, și „le-a solicitat, în primul rând, celor două studente să precizeze dacă au nemulţumiri faţă de modul în care au fost tratate la examenul la care decanul era titular de curs”. „A rezultat că studentele nu aveau nemulţumiri faţă de acest curs şi examenul aferent. Studenta „Mariana”, a fost asistată la examen şi a avut examinare separată. Cealaltă studentă, „Mădălina”, nu s-a declarat nevăzătoare, dar nici ea nu s-a declarat discriminată la examenul decanului”, se arată în comunicat.

„Pe de altă parte, studenta Mădălina a declarat că profesoara care s-a referit ofensator la fizicul ei nu face parte din Facultatea de Litere. Mădălina a descris două situaţii în care a avut dificultăţi la două examene din această sesiune. Mădălina a precizat că în cele din urmă, prin explicaţiile date profesorilor, cu privire la starea vederii sale, dificultăţile au fost depăşite. De menţionat că Mădălina nu este cunoscută ca nevăzătoare. Ea ne-a declarat că vederea i se degradează rapid”, mai precizează sursa citată.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!