Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care norma de predare-învăţare-evaluare pentru personalul didactic de predare şi instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul I, şi cel din corpul profesorilor mentori se poate reduce cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

catalogFoto: Hotnews

Actul normativ vizează modificarea art. 262 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Actul normativ promulgat de președinte a fost inițiat în 2016, când parlamentarii din comisia de învățământ au propus reducerea normei. Potrivit actului normativ, personalul didactic de predare și de instruire practică din învățămantul preuniversitar cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore saptămânal, fără diminuarea salariului.

Senat: Profesorii din invatamantul preuniversitar cu o vechime de 25 de ani vor beneficia de reducerea normei saptamanale

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!