Camera Deputaților a adoptat, marți, ca prim for sesizat, proiectul de lege pentru modificarea Legii educației prin care se reduc orele pe care elevii le petrec la școală, în urma cererii de reexaminare formulată de președintele Klaus Iohannis, potrivit Mediafax. Astfel, proiectul prevede că numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învățământ este în medie 20 de ore pe săptămână la învățământul primar, în medie 25 de ore pe săptămână la învățământul gimnazial și în medie 30 de ore pe săptămână la învățământul liceal. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare și evaluare, cât și pentru învățarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conținuturilor predate.

Elevi de la Şcoala din Mihăileşti, BuzăuFoto: Hotnews

Actul normativ pentru modificarea și completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 a fost trimis de președintele Kalus Iohannis în Parlament pentru a fi reexaminată în ianuarie 2019.

"Legea are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, se stabilește numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învățământ, în funcţie de nivelul de studii; se completează art.16 şi 27 în sensul acceptării înscrierii, de către unităţile de învăţământ, a persoanelor care nu deţin cod numeric personal; se instituie obligativitatea acordării de către instituţiile de învăţământ superior a unui număr de cel puţin 10 locuri bugetate garantate pentru absolvenții cu diplomă de bacalaureat proveniți din sistemul de protecție socială; se înfiinţează compartimente de consiliere parentală pentru familiile elevilor care au săvârşit acte de violenţă psihologică și consiliere pentru elevi, astfel încât cei implicaţi să poată beneficia de evaluare şi asistenţă psihologică de specialitate", arată raportul Comisiei pentru Învățământ.

Legea prevede ca la art. 66, alin. (1) să fie modificat astfel: "Numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învățământ este în medie 20 de ore pe săptămână la învățământul primar, în medie 25 de ore pe săptămână la învățământul gimnazial și în medie 30 de ore pe săptămână la învățământul liceal. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare și evaluare, cât și pentru învățarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conținuturilor predate”.

În prezent, elevii au ore după cum urmează:

  • Elevii învață 19-20 de ore pe săptămână la clasa pregătitoare (au maximum un opțional), minimum 20 – maximum 21 de ore la clasele I, a II-a și a III-a, elevii au minimum 21 de ore și maximum 22 de ore la clasa a IV-a.
  • Elevii de clasa a V-a au 26-28 de ore pe săptămână, elevii de clasa a VI-a au 28-30 de ore pe săptămână, elevii de clasa a VII-a au 31-33 de ore, iar clasa a VIII-a are 31-34 ore pe săptămână.

De asemenea, Legea Educației Naționale mai este modificată prin introducerea un nou articol: "În cadrul programelor de formare continuă a personalului didactic se vor introduce sesiuni de informare/teme/cursuri de perfecționare asupra problemelor legate de violența psihologică - bullying, în vederea dobândirii de competențe în identificarea acestora și a capacității de aplicare a unor strategii educaționale potrivite”.

  • De ce a respins președintele proiectul inițial

În cererea de reexaminare, președintele Klaus Iohannis semnala faptul că reglementarea prin care sunt stabilite numărul de ore alocat disciplinerlor "prezintă neclarități".

"Deși proiectul de lege cuprinde măsuri foarte bune privind combaterea bullying-ului, precum și o serie de măsuri menite a crește accesul la educație a unor categorii de copii care nu aveau acces până acum - măsuri de care sistemul educațional românesc are nevoie - considerăm că intervențiile legislative care vizează stabilirea numărului de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învățământ, fiind incomplete în reglementare, prezintă neclarități, ceea ce impune reexaminarea de către Parlament a conținutului normativ al acestora", a transmis șeful statului pe 3 ianuarie.

Klaus Iohannis mai semnala Legislativului în cerere că modificarea numărului de ore alocat disciplinelor "afectează automat și profilul de formare, conținuturile educaționale, modalitățile de predare, învățare și evaluare din învățământ precum și încadrarea cu personal".

"În același timp, apreciem că orice modificare a numărului de ore alocat disciplinelor afectează automat și profilul de formare, conținuturile educaționale, modalitățile de predare, învățare și evaluare din învățământ precum și încadrarea cu personal. De aceea, legea ar trebui să antreneze, în mod corelativ, și modificarea planurilor-cadru și programelor școlare, dar și a manualelor școlare. Mai mult de atât, considerăm că punerea în practică a acestor noi dispoziții poate genera inclusiv modificarea normelor didactice aferente încadrărilor personalului didactic din învățământul preuniversitar. De aceea, apare ca necesară o evaluare prealabilă a impactului acestei noi reglementări asupra resursei umane din educație", preciza Klaus Iohannis, în cererea de reexaminare.

Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de prim for sesizat, decizional pe inițiativa legislativă fiind Senatul.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!