Elevii intră de sâmbătă, 20 aprilie, în vacanța de primăvară, de două săptămâni, programată de Ministerul Educației în perioada 20 aprilie - 5 mai 2019. Astfel, elevii vor fi liberi de Sărbătorile de Paști și de 1 Mai. Semestrul al doilea va dura până pe 14 iunie 2019, iar vacanța de vară va începe pe 15 iunie.

Elevii de la Colegiul GoetheFoto: fundatia-michael-schmidt.org

Singurii elevi din România care vor avea o săptămână de vacanță în plus sunt cei din municipiul Sibiu, care vor sta acasă și în perioada 6 - 10 mai, pentru că școlile din Sibiu sunt închise cu ocazia summitului european găzduit de oraș.

Anul şcolar 2018-2019 are în total 168 de zile lucrătoare, însumând 34 de săptămâni.

Vacanța de vară a elevilor începe pe 15 iunie 2019 și se termină pe 8 septembrie 2019. Potrivit ordinului cu structura anului şcolar 2019-2020, cursurile încep pe 9 septembrie şi se încheie pe 12 iunie 2020. Ministerul Educaţiei a decis ca semestrul I să se termine odată cu vacanţa de iarnă a copiilor, imediat după sărbătorile de iarnă, pe 20 decembrie 2019.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!