Secţiune susţinută de MedLife

Regulament nou pentru liceele pedagogice. Andronescu: Absolvenții acestor licee ar trebui să aibă o bonificaţie la intrarea în învăţământ, prevăzută în noua lege

de Andreea Ofiteru     HotNews.ro
Joi, 11 aprilie 2019, 15:07 Actualitate | Educatie


Ecaterina Andronescu
Foto: Hotnews
Ministerul Educaţiei a publicat un regulament de organizare şi funcţionare al colegiilor şi liceelor pedagogice, prin care stipulează clar care sunt regulile prin care aceste şcoli pot organiza cursuri. Ordinul publicat în Monitorul Oficial arată că liceele şi colegiile pedagogice vor organiza cursuri numai cu frecvenţă şi numai în prima parte a zilei.

Potrivit documentului colegiile şi liceele pedagogice şcolarizează elevi pentru specializările: învăţător, educator, educator-puericultor, învăţător – educator, instructor de educaţie extraşcolară şi mediator şcolar.

Elevii de la profilul pedagogic care nu obţin la sfârşitul anului minimum media 8 la purtare şi medii de minimum 6 la limba română, matematică şi la disciplinele pedagogice nu îşi mai pot continua studiile la acest profil. De asemenea, elevii care nu dovedesc vocaţie pedagogică sunt transferaţi în anul şcolar următor la alte profiluri.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, afirmă că schimbările privind şcolile pedagogice vor fi cuprinse în noua lege a educaţiei şi absolvenţii de colegii şi licee pedagogice este posibil să aibă prioritate la angajarea în sistemul de educaţie.

"Eu cred că era absolut necesar pentru că toate aceste licee şi colegii pedagogice îi pregătesc pe cei care sunt elevi acum să fie viitoarele cadre didactice. Formarea pedagogică de la vârsta pe care o are un elev în liceu este una cu mare temeinicie şi cu mare trăinicie. De aceea, eu sper ca în legea învăţământului să-i convigem pe cei care au putere de decizie ca aceşti absolvenţi de licee pedagogice care urmează cursuri universitare să aibă bonificaţie la intrarea în sistemul de învăţământ. Au mult mai multă aplecare pedagogică şi sunt mult mai buni profesori în majoritate. Şi de aceea au şi un regulament special pentru că nu poţi să fii un profesor de nota 5", a declarat Ecaterina Andronescu pentru HotNews.ro.

Întrebată despre ce fel de bonificaţie este vorba, Ecaterina Andronescu a spus că absolvenţii de pedagogic care vor să devină profesori să nu mai facă mentorat.

"Noua lege încercăm să cuprindă o bonificaţie, nu ştiu să vă spun acum despre ea. Va avea o prioritate absolventul de liceu care a făcut şi liceul pedagogic, să fie cu prioritate trimis în sistemul de învăţământ. Poate că nu va mai fi cazul să beneficieze de un mentor în măsura în care a avut o formare iniţială în liceu", a mai spus Ecaterina Andronescu.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!

















4454 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Aiurea (Joi, 11 aprilie 2019, 16:06)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Mai toti profesorii de azi sunt de nota 5. Fabricile de diplome universitare produc mediocritati, inculti, agramati etc. pentru ca bolșevica Androneaskova a distrus tot ce era de distrus in ibvatamantul românesc. O politruca, propagandista pcr=psd si pupila a criminalului Iliescu nu putea sa faca nimic bun
  • 0 (0 voturi)    
    invatator profesor titularizare (Duminică, 14 aprilie 2019, 9:00)

    paolalaan [utilizator]

    Sa -ti fie rusine , Oana Badea, tu ai deschis calea acestor fraude , ba cu art 253 ,ba cu pretransfer de la invatator la profesor fara examen ! Adica eu dau examen de titularizare an de an , mereu am luat peste 8 si vine un invatator titularizat cu 6 ca invatator si -mi ia postul FARA EXAMEN :El s -a titularizat cu 6 dand examen din aritmetica si ceva gramatica , eu dau an de an examen din Istoria Literaturii romane ,conspectez critica literara non stop , la gramatica dau din Gramatica Academiei , la Teoria literaturii din cele mai avizate carti din domeniu ,la Metodica din carti specifice , zeci , Alina Pamfil , Florentina Sanmihaian , Emilia Ilie etc si ,desi iau note mari , nu am post ,fiindca acesta e ocupat prin pretransfer de un invatator titularizat cu 6 , care nu a auzit in viata lui de asemenea carti !Si atunci unde e dreptatea ?? De ce nu ar fi obligati acesti invatatori sa dea examen ca si mine ?? De ce favorizati incompetenta ? DE CE ALUNGATI TINERII DIN TARA ?? DE CE MENTINETI BATRANII IN SISTEM NEPERMITAND TINERILOR SA SE TITULARIZEZE ?? DE CE SE PERMITE CU 253 SA SE TITULARIZEZE PERS. CU NOTE MAI MICI ?? Sa va dau un exemplu , un prieten a luat 8,49 la titularizare, romana .Era un singur post vacant pe judet timp de un an .Restul erau rezervate , ori pe bucati .Asa ca, avand nota mare a luat acel post vacant situat la o distanta de vreo 70 de km de casa dar a zis ca poate reuseste cu 253 .A vorbit cu directorul ,i -a dat si spaga , nu bani ci produse .Totul parea ok , pana spre final cand i s- a spus ca nu se poate .In fine a renuntat .In anul urmator a luat postul o preuteasa , fericita ca nu -l iau el .Ei bine , la ea s -a rezolvat , urgent a titularizat -o cu 253 ! pe loc !Pile ,aranjamente . El avusese nota mai mare la el nu s -a putut la ea ,da ! De ce ?? Din cate stiu avea rude sus popi sau ceva prin psd Asa ca sa ti fie rusine , OANA BADEA CARE AI DESCHIS POARTA UNOR ASEMENEA FRAUDE :De ani de zile, mii de posturi de romana s -au ocupat fara c


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...


Dosare blocate la tribunal



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version