Programa şcolară la matematică pentru clasele V-VIII a suferit modificări în privinţa multora dintre exemplele şi explicaţiilor capitolelor. Astfel că din anul şcolar 2019-2020 profesorii şi elevii de la ciclul gimnazial vor învăţa după o programă şcolară la matematică puţin schimbată.

Manuale scolareFoto: Agerpres

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru HotNews că programa la matematică a suferit modificări în privinţa modului de abordare. "Schimbarea abordărilor înseamnă schimbarea programei. Intuiţia mea de profesor asta îmi spune", a spus Ecaterina Andronescu.

Profesorii şi inspectorii de matematică din Ministerul Educaţiei au lucrat la modificarea programei în privinţa exemplelor şi explicaţiilor anumitor părţi din programa la matematică pentru ca limbajul care ajunge la elevi să fie mai puţin riguros.

"Conţinuturile au rămas aceleaşi, nu s-au schimbat. Ce am făcut noi a fost să adăugăm explicaţii şi exemple pentru ca programa să fie corect aplicată la lecţiile de la clasă, dar şi în manualele şcolare. Totul a pornit de la clasa a VII-a, unde şi eu, şi alţii, am descoperit că nu s-au respectat ideile din programă. La clasa a VI-a, la fel, manualele nu respectă programa. Manualele ar trebui să transpună programa de matematică", a spus pentru HotNews.ro prof. dr. Radu Gologan, membru în comisia de matematică din Ministerul Educaţiei Naţionale.

Acesta a spus că manualele de matematică ar trebui să transpună programa şcolară astfel încât elevii să înţeleagă bine ce au de rezolvat.

"În momentul ăsta se scriu manualele pentru clasa a VII-a. Limbajul trebuie să fie cât mai apropiat de intuiţie, rigurozitatea excesivă strică, înţelegerea intuitivă e esenţială în matematică. În programa de matematică apar nişte itemi care trebuie urmaţi", a mai spus Radu Gologan.

Comisia de matematică s-a întrunit de două ori, în decembrie 2018 şi februarie 2019.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!