644 de elevi care au urmat programe de after school, 6 centre medico-sociale şi peste 3.000 de elevi care au beneficiat de servicii de sănătate, acestea sunt câteva din rezultatele unui proiect finanţat de elveţieni şi derulat în 12 comunităţi din judeţele Olt, Dolj şi Gorj. Proiectul Zefir a fost derulat timp de 6 ani în comunităţile vulnerabile şi şi-a propus să reducă diferenţele dintre romi şi populaţia majoritară.

Proiectul ZefirFoto: Hotnews

Una dintre localităţile în care s-a desfăşurat proiectul a fost Piatra Olt, judeţul Olt, unde există o mare comunitate de romi. Copiii romi nu erau lăsaţi să meargă deloc la şcoală.

"În 2007, aveam 7 elevi romi la şcoală, în 2019 avem 111. În primul rând, am început să-i convingem să vină la grădiniţă. Era foarte greu să-i convingem să-şi lase copiii la şcoală. Am reuşit să-i convingem să-i lase pe băieţi. Au văzut că se descurcă să scrie când merg cu treburi la instituţii şi atunci au continuat să vină la şcoală", a spus Gabriela Pădureanu, profesoară la Şcoala Gimnazială din Piatra Olt.

În proiectul de Zefir educaţia, sănătatea, dar şi dezvoltarea comunitară au fost abordate integral astfel încât nevoile din 12 comunităţi să fie acoperite în totalitate. În privinţa educaţiei, au fost înfiinţate programe atfer school cu o durată de trei ore pe zi timp de câteva zile pe săptămână, programe la care au participat copii din familii vulnerabile. Elevii primeau o masă caldă şi îşi făceau lecţiile.

"La început erau nişte copii timizi, dar în momentu în care am început să ne jucăm cu ei, au făcut aşa ochii mari şi nu-şi dădeau seama cum omul de la catedră vine şi face altceva. Şi încet-încet, dintr-un cerc mic de copii, dintr-o anumită comunitate, au început să facă un cerc mare şi unit", a spus Anca Panduru, prosefor la after-schoolul din Baia de Fier.

Datele din proiect arată că abandonul şcolar a scăzut astfel cu 25%. Proiectul s-a desfăşurat în localităţile: Bumbeşti Jiu, Polovragi, Baia de Fier, Târgu Cărbuneşti, Filiaşi, Grădinari, Slatina, Piatra Olt, Caracal, Ocolna, Bârca, şi Negoi.

Bugetul total al proiectului a fost de 5.127.598 CHF, din care 4.594.701 CHF finanţare nerambursabilă din partea eleveţienlor prin programul de cooperare elveţiano+român. Suma de 532.897 CHF a fost co-finanțare din partea organizațiilor non-guvernamentale partenere.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!