Părinţii, profesorii şi elevii sunt de acord ca telefoanele să fie permise în şcoli şi nu interzise aşa cum s-a întâmplat în Franţa. Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu a spus marţi că nu va interzice folosirea telefoanelor mobile în şcoli. "Să interzici ceva nu înseamnă totdeauna că ai şi rezolvat o problemă", a declarat Andronescu.

Fara telefoane mobile la Europenele de GimnasticaFoto: Hotnews

Reprezentanţii elevilor spun că decizia folosirea telefonului la clasă ar trebui să ţină de profesor.

"Dacă ar fi să ţinem cont de ce spun cadrele didactice ar trebui interzise. Dar dacă ar fi luată o măsură aşa de drastică, atunci nu ar mai putea fi folosite nici la predare. Profesorii este clar că ar merge pe interdicţie. De multe ori, s-au trezit în situaţii neplăcute, sunt copii care altceva nu mai fac la ore decât să înregistreze fiecare mişcare a profesorului. Cert este că în sala de clasă mobilele ar trebui folosite cu acordul profesorului", a afirmat Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Spiru Haret.

Acesta a mai spus că problema folosirii sau interzicerii mobilelor la şcoală va fi pusă şi atunci când se va discuta noua lege a educaţie.

"Vom discuta această problemă şi îi vom întreba şi pe părinţi şi pe profesori. Decizia interzicerii telefoanelor nu poate fi luată fără discuţii sincere între profesori, părinţi şi elevi. Oricum trebuie să ne dea de gândit că în Franţa s-a luat măsura interzicerii telefoanelor în şcoală, înseamă că au existat nişte argumente pentru o astfel de măsură", a mai spus Marius Nistor.

Părinţii spun că telefoanele trebuie să lăsate elevilor.

"Am avut discuţii aprinse în urmă cu un an pe această temă. Dacă îi interzici să nu-l mai folosească în timpul orei e o treabă. Dar nu-i putem interzice să vină cu telefonul la şcoală, pentru că mulţi dintre copii sunt controlaţi de părinţi când pleacă şi când ajung la şcoală. Este o chestiune de control", a spus Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi. Acesta mai spune că regulamentele şcolare în vigoare arată clar când elevul poate folosi telefonul.

"Nici acum nu ai voie să-l foloseşti în timpul orelor. E foarte bine reglementată şi treaba asta. Copilul vine la şcoală şi îşi pune telefonul pe silent în geantă, ori îl pune într-un loc special amenajat şi îl ia la pauză. Nu poate fi interzis să-l folosească în pauză", a mai spus Iulian Cristache.

La rândul lor, elevii spun că orele ar trebui să fie atât de interesante încât ei să stea foarte atenţi la oră şi nu să folosească telefoanele, cum se întâmplă uneori în prezent.

"Noi am militat pentru permiterea telefonului în şcoli. Nu văd rostul interzicerii telefonului. Ideea principală pentru care noi milităm este ca elevii să fie atât de atraşi de ore, iar orele de curs să fie atât de interesante încât ei să nu mai stea pe telefon. Este un caz la Suceava în care un profesor fugărea un elev cu un mop prin şcoală. Dacă nu era dovada filmării cu telefonul aşa ceva nu se ştia", a spus Petru Apostoaia, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Reamintim că marţi Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, a declarat că nu va interzice folosirea telefoanelor mobile în şcoli.

"Ar trebui să folosim telefonul pentru procesul de învăţare, nu să-l interzicem. Responsabilităţile sunt împărţite între părinţi şi şcoală. Iar profesorul este cel care va decide cum să-şi gestioneze ora. Adică eu ca profesor am autoritatea pe care o predau şi ştiu ce am de făcut în timpul orei. Nu trebuie să-l sfătuiesc eu ce să facă. Nu sunt şcolile identice, nu sunt clasele identice, nu sunt copiii identici. Adaptarea metodelor pedagogice la ceea ce reprezintă clasa respectivă este calea pe care profesorul trebuie să managerieze ora", a declarat Andronescu.

CITEŞTE ŞI Ecaterina Andronescu: Nu sunt de acord cu interzicerea telefoanelor în şcoală

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!