Prima etapă a concursului Comper 2019, cel mai mare concurs fără taxă de participare, acreditat Ministerul Educației, are loc astăzi, când elevii elevii susțin proba de comunicare în limba română. Proba a doua a concursului Comper, cea de matematică va avea loc pe 25 ianuarie.

HotNews.roFoto: Hotnews

Participanți la concursul Comper 2019 sunt elevi din clasa pregătitoare și clasele I-VIII din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și private din țară, din mediul urban și rural și din alte țări în care se preda în limba română.

Concursul Comper propune copiilor completarea unei fișe de activităţi integrate (inter- și transdisciplinare), cu 9 itemi formulaţi în așa fel încât să corespundă din punct de vedere al curriculum-ului clasei pregătitoare, precum și nivelului de programă corespunzător fiecărui semestru.

La ora când începe concursul, mentorul va distribui fiecărui copil fișa de concurs completată cu numele copilului și, fără a depăși timpul de concurs indicat pe fișă, va citi întrebările pe rând, asigurându-se că acestea au fost înţelese și va aștepta copiii să rezolve cerinţele de la fiecare punct al fișei, procedând astfel până la sfârșitul testului. Este recomandabil ca toţi copiii să termine testul. Fișele de concurs sunt color, cu un design plăcut, ilustraţii semnificative și vizibile, cu indicaţii clare pentru răspuns, astfel încât ajutorul mentorului va fi minimal.

Comper este un concept educațional creat și dezvoltat de Fundația pentru Științe și Arte Paralelă 45 în anul 2010 și este dedicat educației nonformale la activitățile de matematică, limba și literatură română. În prezent, concursul este organizat de Editura Cartea Românească.

Anul acesta, în concurs s-au înscris în jur de un milion de elevi din 4.999 de şcoli. Pentru că interesul faţă de concurs a fost mare şi au intrat foarte mulţi pe site-ul https://concursurilecomper.ro acesta nu mai funcţionează.

Călin Vlasie, directorul Editurii Cartea Românescă și organizatorul concursului, spune că site-ul va fi reperat în curând. "Elevii trebuiau să se înscrie până pe 13 ianuarie, dar au intrat apoi foarte mulţi şi din această cauză site-ul este în prezent nefuncţional", a spus Călin Vlasie.

"Prin acest concurs vrem să stimulăm competitivitatea elevilor, începând de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a. Concursul are trei etape, prima la sfârşitul primului semestru, a doua în semestrul al doilea, iar ultima etapă naţională are loc la sfârşitul lunii mai", mai spus Călin Vlasie.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!