​După ce a declarat că manualul unic nu a reprezentat o „idee fericită”, Ecaterina Andronescu face primul pas concret pentru renunțarea la acesta. Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de ordin potrivit căruia manualele vor fi cumpărate prin licitație publică, achiziționarea pentru fiecare disciplină urmând a se face de la primii trei ofertanți declarați câștigători.

Ecaterina Andronescu, ministrul EducaţieiFoto: Hotnews

Info pe scurt

  • Ministerul Educației va organiza licitație deschisă
  • Manualele pentru fiecare disciplină vor fi cumpărate, în baza unui acord cadru, de la primii trei ofertanți declarați câștigători
  • Fiecare ofertant poate participa la procedura de licitaţie cu un singur proiect de manual școlar pentru o disciplină
  • Evaluarea proiectelor se face experții cooptaţi coordonaţi de consilierii Centrului Național de Evaluare și Examinare(CNEE)

„Pentru achiziționarea manualelor școlare pentru învățământul obligatoriu, MEN, în calitate de autoritate contractantă, organizează o procedură de licitație deschisă, conform Legii nr. 98/2016 privind achizițíile publice, cu modificările şi completările ulterioare, criteriul de atribuire fiind “Cel mai bun raport calitate-preț””, se arată în anexa proiectului de ordin, pus în dezbatere publică pe Ministerul Educației, la finalul lunii decembrie.

Anunțul public al licitației se face pe site-ul ministerului și în sistemul electronic de achiziții publice (SEAP).

„​În vederea achiziționării manualelor școlare, MEN declară câștigătoare ale licitației proiectele de manuale școlare ale căror punctaje cumulate sunt de minimum 86,50 de puncte. MEN achiziționează manualele şcolare corespunzătoare unei discipline/modul de pregătire/pentru o clasă/nivel de studiu, filieră, profil, specializare, reprezentând ofertele primilor 3 ofertanţi declaraţi câştigători, în ordinea descrescătoare a punctajului total obţinut în urma evaluării”, se mai precizează în document.

Fiecare ofertant poate participa la procedura de licitaţie deschisă cu un singur proiect de manual școlar pentru o disciplină/modul de pregătire, pentru o clasă/nivel de studiu, filieră, profil, specializare.

Evaluarea calităţii ştiinţifice a proiectelor de manuale şcolare depuse, se realizează de către experţi cooptaţi coordonaţi de consilierii CNEE, membri ai Comisiei de evaluare.

Achiziționarea manualelor școlare are la bază încheierea unui acord-cadru de furnizare a manualelor școlare între MEN, ca autoritate contractantă, și ofertanții câștigători.

CONSULTĂ AICI: Proiectul de ordin al ministrului Educației

CONSULTĂ AICI: Metodologia de evaluare a calităţii proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul preuniversitar (anexa nr. 1)

CONSULTĂ AICI: Metodologia de asigurare şi de gestionare a manualelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar (anexa nr. 2)

CONSULTĂ AICI: Metodologia de achiziţie a manualelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar (anexa nr. 3)

Ecaterina Andronescu declara în noiembrie că manualul unic nu este o decizie tocmai fericită şi prin competiţie ar creşte calitatea manualelor.

“Manualul unic nu a fost o decizie tocmai fericită. Faptul că manualele au arătat aşa ar trebui să ne pună pe gânduri. Prin competiţie ar creşte şi calitatea manualelor”, a declarat Ecaterina Andronescu, la vremea respectivă.

Manualul unic a fost introdus în timpul mandatului fostului ministru al Educaţiei, Liviu Pop, care declara că prin această măsură vrea să scape de "baronii manualelor". Astfel, Guvernul a dat o ordonanţă de urgenţă prin care a trecut Editura Didactică şi Pedagogică în subordinea Ministerului Educaţiei şi a desemnat-o să editeze manualele şcolare. Ordonanţa a fost atacată la Curtea Constituţională, iar judecătorii au decis că Ministerul Educaţiei nu trebuia să reorganizeze Editura Didactică şi Pedagogică prin ordonanţă de urgenţă, ci printr-o hotărâre care să treacă prin Parlament.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!