Secţiune susţinută de MedLife

Demisii în cadrul CNATDCU din cauza standardelor minime de acordare a titlului de doctor

de A.O.     HotNews.ro
Luni, 10 decembrie 2018, 15:20 Actualitate | Educatie


Ad Astra
Foto: Hotnews
Președintele, vicepreședintelui și şapte membri ai Comisiei de Biologie și Biochimie din cadrul CNATDCU au demisionat, anunţă Asociaţia Ad Astra, asociaţia cercetătorilor. Oamenii de ştiinţă cer MEN să reformuleze “de urgenţă” standardele minime de acordare a titlului de doctor, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Ad Astra, postat pe site-ul instituției.


“Asociaţia Ad Astra protestează în legătură cu nivelul inacceptabil al Standardelor naţionale minimale pentru acordarea titlului de doctor la unele discipline din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU)”, se arată în comunicat.

De asemenea, Asociaţia Ad Astra anunţă că, în semn de protest, preşedintele, vicepreşedintele şi alţi şapte membri ai Comisiei de Biologie și Biochimie din cadrul CNATDCU și-au dat demisia, precizând că aceştia au sesizat conducerea CNATDCU printr-o scrisoare, în luna septembrie, în privinţa acestei “greşeli flagrante”.

“Acest Consiliu a fost înfiinţat din dorinţa de a asigura standarde uniforme de calitate tezelor de doctorat, indiferent de şcoala doctorală emitentă. Din păcate, ultimele acte emise de guvern lasă comisiilor de specialitate ale CNATDCU un rol birocratic, pur simbolic. Conform noilor reglementari, dacă au fost adoptate standarde specifice atunci comisiile nu mai au posibilitatea să respingă o teză pentru neajunsuri de ordin calitativ. Astfel, simpla îndeplinire a unor standarde cantitative obliga comisiile sa accepte orice teza, indiferent de calitatea acesteia”, se mai arată în sursa citată.

Conform Ordinului emis de Ministerul Educaţiei Naţionale în data de 17 septembrie, condiţia minimală pentru acordarea titlului de doctor la disciplinele “Biologie şi Biochimie” este cel puţin un articol publicat într-o revistă indexată Web of Science BDI în calitate de co-autor şi cel de-al doilea articol trebuie publicat într-o revista indexata BDI în calitate de prim-autor.

“Această formulare contravine cu solicitarea Comisiei CNATDCU de Biologie şi Biochimie care solicita prin scrisoarea ei din 23 aprilie 2018, ca standard minimal “publicarea a minimum două articole în domeniul tezei de doctorat, unul într-o revistă indexata Web of Science în calitate de co-autor şi altul într-o revistă indexată BDI în calitate de prim-autor”, se mai arată în comunicat.

Sursa citată susţine că în conformitate cu aceste prevederi, titlul de doctor poate fi acordat în prezent şi unui student doctorand care a publicat doar două articole în reviste nerecenzate din BDI (ca de exemplu “Biharean Biologist”, “Analele Universităţii din Oradea – Fascicula Biologie”, “Lucrări Ştiinţifice: Zootehnie şi Biotehnologii”).

Asociația “Ad Astra” susţine că aceste reviste nefiind certificate, articolele publicate nu prezintă nicio garanţie a corectitudinii demersului ştiintific, iar introducerea unor criterii minimale produce circumstanţe optime realizării unor teze de doctorat submediocre, cu mult sub standardele internaţionale recunoscute.

Asociaţia “Ad Astra” cere Ministerului Educaţiei Naţionale reformularea de urgență a standardelor minimale pentru acordarea titlului de doctor cu respectarea strictă a recomandărilor Comisiilor de specialitate ale CNATDCU.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!



















1413 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Mai bine s-ar vinde (Luni, 10 decembrie 2018, 16:02)

    Frank777 [utilizator]

    doctorate gata facute.Stim cum stam.Vrei sa fi doctor cumperi un doctorat si esti fericit.Are exact aceiasi valoare pe care a ajuns sa o aiba doctoratele unor politisti sefi de post ce si-au luat doctoratele cu plocoane de porc si miel sau vin.Cu sefii din Politie si jandarmi cu doctorate luate la chefuri.Totusi pentru ce? Pentru un spor la salariu si pentru ca avansarea in functii se face numai pe baza de doctorat.Jmekerii care duc in derizoriul doctoratiul.Totul se fac insa cu binecuvatarea comunitatii academice care mananca si ea. Lipsa de reactie a oamenilor din comunitatea academica dovedeste complicitaitea.Murdarie academica.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...


Dosare blocate la tribunal



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version