Creșteri de salarii înainte de termen, prime de instalare și pentru cumpărarea de locuințe, garanții de stat, sunt câteva dintre promisiunile făcute de premierul Viorica Dăncilă profesorilor.

HotNews.roFoto: Hotnews

Șefa Guvernului a anunțat că, printr-un acord cu Federațiile Sindicale Reprezentative din Învățământ, executivul se angajează la o serie de măsuri în domeniul educației printre care:

  • Creșterea sumelor destinate finanțării educației cu cel puțin 15% anual față de bugetul anului precedent, astfel încât să se ajungă la cel puțin 6% din PIB.
  • Devansarea creșterii salariale prevăzute în anul 2022, până la data de 1 septembrie 2020;
  • Acordarea a două salarii brute pe an pentru dezvoltarea personală și materiale didactice;
  • Acordarea unei sume de până la 5000 euro pentru achiziția și modernizarea unei locuințe, precum și cumpărarea terenului necesar construcției, pentru personalul didactic din mediul rural.
  • Acordarea unei garanții de stat de 80% pentru creditele luate în vederea achiziționării unei locuințe
  • Acordarea unei prime de instalare în cuantum de 3 salarii medii brute pe economie pentru personalul didactic care se titularizează în mediu rural.
  • Cadrelor didactice cu o vechime efectivă în învățământ de minimum 30 de ani, li se acordă la pensionare 6 salarii medii brute pe economie.
  • Crearea unui cont unic de dezvoltare prin intermediul căruia toate universitățile să poată demara sau finaliza proiecte de investiții
  • Construirea a cel puțin 1000 de grădinițe cu program sportiv

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!